Forţele armate ucrainene avansează în continuare în luptele grele din preajma oraşului Bahmut, iar "în unele zone, trupele noastre au înaintat cu până la un kilometru", a scris pe Telegram adjuncta ministrului Apărării Hanna Maliar, transmite AFP, citat de Agerpres.
Pentru a-şi consolida poziţiile, a spus ea, armata rusă şi-a deplasat acum majoritatea rezervelor la Bahmut. Contraatacurile ruseşti pentru reluarea poziţiilor pierdute, în special în sudul oraşului Bahmut, au fost respinse, a spus ea.
"Apărarea Bahmutului şi a suburbiilor sale îşi îndeplineşte obiectivele militare", a mai comentat Maliar, sugerând operaţiuni ulterioare ale forţelor ucrainene."În prezent, câştigăm timp pentru anumite acţiuni planificate".
Zelenski şi-a lăudat soldaţii după succesele trupelor ucrainene în luptele intense pentru Bahmut
"În primul rând, brigăzile defensive au făcut o treabă bună, au îndeplinit cele mai importante sarcini strategice", a spus şeful statului în discursul video de vineri seară."Şi brigăzile ofensive fac o treabă bună", a adăugat el, lăudând, de asemenea, forţele aeriene şi apărarea aeriană, care au făcut o "treabă excelentă" în protejarea civililor.
Volodimir Zelenski a evitat în mod deliberat să ofere detalii despre operaţiunile de luptă şi acţiunile ulterioare pe care le-a discutat cu stafful său militar.
"Priorităţile noastre pentru această săptămână, săptămâna viitoare şi viitorul apropiat sunt sisteme suplimentare de apărare aeriană, rachete suplimentare, antrenament şi avioane, arme cu rază lungă de acţiune", a spus preşedintele ucrainean."Şi asta se va întâmpla".
Comentează