Klaus Iohannis a obținut aproape 50% din voturile din Diaspora! Asta, chiar dacă mii de oameni au rămas în fața secțiilor de votare, nemaiputându-și exprima votul din cauza lipsei de timp. Scandalul ce a urmat a fost un fel de ping-pong între MAE și BEC. Ministerul a spus că doar BEC poate decide prelungirea programului de votare sau suplimentarea numărului secțiilor, în timp ce BEC afirmă contrariul.
Prezidențiabilul ACL este și el indignat de modul în care sunt tratați românii din afară la alegerile prezidențiale și cere creșterea numărului de secții. El spune că Ponta este un pericol pentru democrația din România.
"Astăzi află de la BEC că Guvernul ar fi putut să mărească numărul secțiilor de votare din diaspora, dar nu a vrut. Domnului Ponta îi este frică de voturile românilor din diaspora, pentru că ei știu foarte bine să facă foarte bine diferența între mine și Victor Ponta care iată, inclusiv în calitatea lui de premier, a mințit. Este o situație foarte tristă că un candidat profită de funcția publică pe care o are pentru a îngrădi un drept constituțional. Astăzi am aflat că vor ieși mii de oameni în stradă pentru a-și apăra dreptul la vot. Îmi exprim solidaritatea cu cei care vor protesta. Îi chem pe toți cetățenii cu drept de vot să-l folosească. Candidatul Victor Ponta este un pericol pentru democrația din România. În 16 noiembrie, votăm pentru democrație. Mă întreb dacă Victor Ponta pune în pericol dreptul la vot, oare ce alte drepturi fundamentale va mai periclita. Eu cer MAE să mărească numărul de secții de votare", a declarat Iohannis la Sibiu.
Liderul PNL se exprimă și pe tema cotei unice. Iohannis cere menținerea acesteia.
”În ultimii 25 de ani, cota unică a schimbat cel mai mult economia românească. În România lui Victor Ponta, cota unică este în pericol să dispară, sunt atâtea pomeni electorale care trebuie acoperite, încât se va renunța la cota unică. Mă mir că domnul Tăriceanu se lasă prins în acest joc, cum va explica domnia sa că va putea să crească cota unică, că va trebui să crească impozite și taxe. Eu sunt adeptul ferm al păstrării cotei unice de 16%", a spus Iohannis.
Comentează