Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis are întâlnire cu șeful NATO și cu lideri din 8 state, în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9

Inquam Photos / Octav Ganea
Iohannis Stoltenberg

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Kosice, în Republica Slovacă, potrivit unei informări a Administraţiei Prezidenţială.

La eveniment vor participa şi şefii de stat din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia, precum şi secretarul general al NATO.

Citește și: Reacția PSD cu privire la victoria lui Kovesi. Ce s-a spus

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la reuniune vor fi abordate teme majore aflate în prezent pe agenda NATO, cu accent pe situaţia de securitate din vecinătatea Alianţei, inclusiv în regiunea Mării Negre, respectiv pe combaterea ameninţărilor hibride şi consolidării rezilienţei, în actualul context internaţional.

De asemenea, consolidarea prezenţei aliate înaintate, sprijinul pentru partenerii estici şi pentru cei din regiunea Balcanilor de Vest vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor.

Citește și: Gigi Becali reacționează! Ce are de spus după acuzațiile de ultraj

La finalul reuniunii, va fi adoptată o declaraţie comună, care va evidenţia evaluările şi obiectivele comune ale statelor participante la acest format, inclusiv în pregătirea următorului summit aliat, preconizat pentru finalul acestui an.

Formatul Bucureşti (B9) a fost lansat la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei. Primul summit a avut loc în noiembrie 2015, la Bucureşti, iar al doilea la Varşovia, în iunie 2018.

Citește și: Reacția lui Ilie Năstase la aflarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1. Ce a avut de spus fostul tenismen

Formatul B9 reprezintă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii de pe Flancul Estic al NATO, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestora la procesele în derulare din cadrul Alianţei, în deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii tuturor statelor membre NATO.

Reuniunea din acest an are loc într-un context special, în 2019 fiind marcaţi 70 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, respectiv 20 şi 15 ani de la aderarea statelor aliate participante la B9.

Citește și: Dezvăluiri șocante! Cine i-a oferit votul de aur Laurei Codruța Kovesi .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.