Klaus Iohannis, despre declarația pe propria răspundere pentru părinți: Nu trebuie să ne formalizăm prea tare

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 19-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Palatul Cotroceni, întrebat despre declarația pe proprie răspundere pe care ar urma să o completeze părinții, că „nu trebuie să ne formalizăm prea tare”.

„Cred ca nu trebuie sa ne formalizam prea tare. In anii petrecuți la catedră am constat la toti parintii o preocupare intensa, parinteasca, corecta, fata de sanatatea copiilor. Nu vad nicio problema aici. Evident că în situații de epidemie, părinții vor urmări starea de sănătate a copiilor. Sigur că au partea lor de răspundere. Nici aici nu văd vreo problemă. Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu, să îi țină acasă, să consulte medicul de familie. Nu trebuie să căutăm soluții birocratice sofisticate, dar fiecare trebuie să-și asume rolul care îi revine, și părinții, și școala, și autoritățile locale”, a declarat șeful statului.

Ministerul Sanatatii a publicat un proiect de lucru privind conditiile de incepere a noului an scolar și care prevede ca parintii sunt obligati sa semneze o declaratie pe proprie raspundere.

Potrivit modelului de declaratie publicat de Ministerul Sanatatii, parintii trebuie sa declare pe proprie raspundere ca in ultimele 14 zile:

* Copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios (febra, tuse, dureri de cap, dureri de gat, dificultati de respiratie, diaree, varsaturi, rinoree, etc).

* Copilul nu a fost diagnosticat cu COVID-19

* Copilul nu a venit in contact cu o persoana testata pozitiv pentru aceasta afectiune.

Prin aceeasi declaratie, parintii trebuie sa isi asume ca "nu vor aduce copilul in colectivitate daca prezinta simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios (febra, tuse, dureri de cap, dureri de gat, dificultati de respiratie, diaree, varsaturi, rinoree, etc)".

Prin declaratia pe propria raspundere completata de parinti la inceputul anului scolar si la inceputul fiecarui ciclu de prezenta in scoala, parintii trebuie sa spuna daca elevul:

* nu a avut nicio problema de sanatate

* a avut o problema de sanatate, motiv pentru care a necesitat consult medical.

In cazul in care copilul a avut in ultimele 14 zile o problema de sanatate pentru care a necesitat consult medical, parintii trebuie sa prezinte o copie a documentelor medicale (scrisoare medicala sau bilet de iesire din spital).

CITEŞTE ŞI: Boala care se instalează fără să îți dai seama: Semnele care pot arăta ca faci diabet .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri