Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis iese din nou la rampă după raportul Comisiei de la Veneția: 'Toate acestea au condus la vulnerabilizarea și reducerea democrației'

iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, salută adoptarea, la data de 21 iunie, de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), a „Parametrilor privind relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație: listă de criterii” (‘Parameters on the relationship between the parliamentary majority and the opposition in a democracy: a checklist’).

Elaborarea și adoptarea acestui document foarte important, de referință, al Comisiei de la Veneția a fost sprijinită de România inclusiv prin organizarea, la București, de către Administrația Prezidențială și Comisia de la Veneția, cu sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în perioada 6-7 aprilie 2017, a Conferinței internaționale „Interacțiunea dintre majoritatea politică și opoziție într-o democrație”, sub Patronajul Președintelui României și al Secretarului General al Consiliului Europei.

Președintele Klaus Iohannis a exprimat de altfel susținerea sa pentru acest demers al Comisiei de la Veneția încă din ianuarie 2017, în discursul susținut în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Cu acel prilej, Președintele României a arătat: „Avem nevoie de societăți democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor legitime numai pentru că sunt o majoritate, de societăţi în care principiul cooperării loiale şi constructive între instituţiile democratice funcţionează ireproşabil. Într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziţie nu poate fi văzută ca element distructiv şi nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic. Este doar o parte – la fel de legitimă ca efortul şi activitatea majorităţii – a unui sistem democratic liberal sănătos, de care cu toţii avem nevoie dacă dorim să gestionăm cu succes actualele provocări ale prezentului.”

Victor Ponta a EXPLODAT după ce Mihai Fifor și Eugen Teodorovici au anunțat că intră în cursa pentru prezidențiale: PSD nu a înțeles nimic

Elaborarea acestor parametri a fost motivată de evoluțiile îngrijorătoare dintr-o serie de state europene, în care democrația și statul de drept au fost afectate de comportamente politice abuzive ale majorităților aflate la putere prin înlăturarea sistemului de control democratic (checks and balances) asupra puterilor majorității, prin adoptarea grăbită de acte normative fără dezbatere politică veritabilă și transparentă, prin numiri sau destituiri abuzive de oficiali ai unor agenții independente sau de judecători. Toate acestea au condus la vulnerabilizarea și reducerea democrației și la relații tensionate între majoritate și opoziție.

Documentul Comisiei de la Veneția cuprinde, pe de o parte, o serie de principii generale care trebuie să guverneze relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație și, pe de altă parte, o listă de criterii care includ standarde ce trebuie respectate pentru a asigura corecta aplicare a acestor principii, pentru prezervarea pluralismului politic veritabil și a rolului opoziției parlamentare în calitate de contrapondere politică și alternativă viabilă la guvernare.

Printre principiile generale incluse în Parametrii elaborați de Comisie, considerate drept garanții pentru opoziție, fără respectarea cărora există riscul ca o democrație constituțională să se transforme într-un regim autoritar, se numără:

1. respectarea valorilor pluralismului și libertății; criticile opoziției să nu fie privite ca un element distructiv și ca lipsă de acceptare a rezultatelor alegerilor, iar vocea opoziției să fie auzită și respectată;

2. existența unui sistem democratic de control reciproc (checks and balances) între instituțiile statului, sistem care include și societatea civilă și presa liberă;

3. principiul cooperării loiale și constructive între organele statului pentru realizarea interesului public, ceea ce presupune control și respect reciproc între instituțiile statului;

4. principiul responsabilității împărtășite între majoritate și opoziție față de societate (sau principiul solidarității politice) – atât majoritatea, cât și opoziția trebuie să acționeze pe baza angajamentului comun și responsabil față de interesul public al cetățenilor, iar majoritatea trebuie să acționeze în exercitarea puterii cu auto-reținere și cu respect față de opoziție, într-o manieră incluzivă și transparentă, având în vedere că în viitor ar putea deveni la rândul său opoziție, în conformitate cu regulile democratice;

5. măsurile adoptate de majoritate nu trebuie să afecteze statul de drept și nu trebuie să vizeze modificarea regulilor „jocului” democratic, care înseamnă până la urmă posibilitatea alternării la putere prin alegeri libere și corecte (majoritatea nu ar trebui să abuzeze de puterile sale pentru a face imposibil sau foarte dificil ca minoritatea să devină majoritate; dacă regulile jocului democratic trebuie schimbate, schimbarea nu trebuie să fie prea ușor de făcut, trebuie să fie transparentă și precedată de o consultare publică adecvată, nu trebuie să vizeze subminarea principiilor fundamentale ale sistemului democratic și a statului de drept și trebuie să respecte drepturile minorității);

6. sistemul democratic să permită un proces eficient de luare a deciziilor; interacțiunea dintre majoritate și opoziție trebuie să respecte întotdeauna imperativul de asigurare a unui echilibru corect între interesele legitime ale majorității și ale opoziției, ambele având o datorie politică de cooperare loială și constructivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.