Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul Republicii Islamice Iran, Sayed Hossein Sadat Meidani, ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Mohammed Abdulghani Mohammed Khayat, şi pe ambasadorul Republicii Federale Nigeria, Safiya Ahmad Nuhu, notează Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întrevederea cu ambasadorul iranian, preşedintele Iohannis a subliniat importanţa continuării negocierilor diplomatice de la Viena, în vederea menţinerii viabilităţii Planului Comun de Acţiune Cuprinzător (JCPOA) şi a exprimat speranţa finalizării cu succes a negocierilor.
"Ambasadorul Republicii Islamice Iran a evidenţiat istoricul îndelungat al relaţiilor bilaterale şi a evocat celebrarea, anul viitor, a 120 de ani de la stabilirea misiunilor diplomatice între cele două ţări. Totodată, a exprimat dorinţa de dezvoltare a relaţiilor economice, în special în domeniul energetic, petrochimic, transport, sanitar", arată Administraţia Prezidenţială.
La întâlnirea cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, şeful statului a reconfirmat dorinţa de aprofundare şi extindere a dialogului politico-diplomatic bilateral şi a relaţiilor sectoriale, în baza cooperării dintre cele două ţări.
Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite a arătat că, în timpul mandatului său, va urmări aprofundarea cooperării româno-saudite, în special pe palierele economic şi politic.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Nigeriei, preşedintele Iohannis a exprimat deschiderea părţii române pentru aprofundarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale şi a evidenţiat colaborarea existentă în prezent în domeniul educaţiei, cu perspectiva ca aceasta să se extindă în viitor.
Ambasadorul nigerian a subliniat preocuparea ţării sale pentru identificarea de noi proiecte de colaborare în domenii de interes comun, precum şi pentru promovarea şi continuarea dezvoltării relaţiilor bilaterale, cu accent pe cooperarea în domeniul cultural, educaţie, IT&C, tehnologie, precum şi în domeniul militar.
Şeful statului a salutat preluarea mandatelor de către noii ambasadori, urându-le succes şi asigurându-i de sprijinul autorităţilor române în activitatea lor.
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu ambasadorii Iranului, Arabiei Saudite şi Nigeriei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

953
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
953

2.317
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.317

3.655
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
3.655

2.777
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.777

2.999
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
2.999

12.574
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
12.574

1.958
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
1.958

2.070
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.070

8.143
VIDEO Traian Băsescu l-a ”citit” pe noul lider de la Budapesta și îl avertizează pe Kelemen Hunor: El va trebui să aibă grijă!
8.143

3.173
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
3.173

4.878
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
4.878

4.885
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
4.885

4.548
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
4.548
















Comentează