Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis anunță schimbarea strategiei de apărare după summitul NATO: 'Trebuie să ne adaptăm' - VIDEO

Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, se află miercuri în Estonia pentru a discuta despre combaterea pandemiei. Iohannis a susținut un discurs comun cu președintele din Estonia, în care a subliniat rolul NATO pentru cele două țări.

„Prin deciziile luate la Summitul NATO din 14 iunie, România și românii sunt mai bine protejați, securitatea României este mai bine garantată. Pentru statele noastre, pentru națiunile noastre amândouă, relația transatlantică puternică este vitală. Relația transatlantică nu este o relație de tip diplomatic doar, sau economic doar, relația transatlantică este chiar baza democrațiilor noastre, care se bazează pe valori. Și aș menționa, în acest context, ceva ce a spus Președintele Biden în cadrul alocuțiunii pe care a ținut-o la NATO: din păcate, în ziua de astăzi, în lume sunt mai puține democrații și mai multe autocrații. Este îngrijorător și este sarcina noastră, este obiectivul nostru, să păstrăm abordarea noastră democratică. Asta înseamnă să fim puternici. NATO este cea mai puternică alianță militară din câte au existat pe pământ, dar acest lucru nu ne permite să lăsăm garda jos. Trebuie să fim mai puternici, mai rezilienți, mai rapizi, mai bine pregătiți și trebuie să avem grijă ca NATO să rămână, împreună cu Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană, acolo unde este vârful de tehnologie.

Trebuie să fim garanții unei dezvoltări economice, democratice, tehnologice, care este extrem de performantă, dar și deschisă pentru toți cetățenii noștri. În acest sens, este evident că trebuie să lucrăm la un nou concept strategic. Cel vechi datează din 2010, de atunci lumea s-a schimbat și trebuie să schimbăm, să adaptăm și noi conceptul nostru strategic. Permanenta adaptare la o lume în rapidă schimbare este vitală.

Fără asta nu vom putea performa așa cum ne dorim cu toții.

Faptul că acest Summit a avut loc și a demonstrat că suntem uniți, că suntem solidari, este probabil vestea cea mai bună pe care au putut să o primească națiunile noastre și de aceea am spus: în această conjunctură, România, dar și Estonia și toți aliații sunt mai bine poziționați și mai bine protejați.”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.

Vezi și: VIDEO – ALERTĂ în Ministerul Justiției! Cazurile lui Alexander Adamescu și Puiu Popoviciu îi pun în gardă pe justițiabilii români. Stelian Ion: ‘E foarte grav’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.