Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul pune paie pe foc: înregistrările convorbirilor lui Trump sunt periculoase

Vox
Donald Trump

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că publicarea convorbirii dintre președintele american, Donald Trump, și cel ucrainean, Volodimir Zelenski, arată că discuțiile cu Statele Unite sunt „periculoase”, informează agenția rusă TASS.

Citește și: Rareș Bogdan: Coșmarul se va sfârși pe 10 octombrie! Am verificat personal semnăturile și sunt sigur că Guvernul Dăncilă va deveni istorie!

Oficialul rus a opinat că publicarea transcriptului convorbirii telefonice dintre Trump și Zelenski demonstrează că purtarea de discuții cu autoritățile de la Washington este periculoasă, întrucât publicarea acestor informații duce la o schimbare a formatului relațiilor dintre state.

„Împărtășesc opinia potrivit căreia acest lucru (dezvăluirea discuției dintre cei doi lideri, n. red.) modifică în mod evident (...) formatul relațiilor dintre state, dintre lideri, dintre politicieni. Pentru că acum, la trei zile după acest scandal, toată lumea înțelege că este periculos să suni la Washington, să discuți și să te întâlnești cu ei”, a declarat Zakharova în cadrul unui interviu acordat duminică unui post rus de televiziune.

Diplomatul rus a mai spus că există consecințe negative ale deciziei Washingtonului de a face publice informațiile privind discuțiile dintre Trump și Zelenski. „Fără nicio îndoială, acest lucru a fost făcut pentru a distrage atenția de la problemele de interes pentru comunitatea internațională”, a spus ea.

Zakharova a mai spus că publicarea acestor informații la nivel oficial este diferită față de cazurile în care conținutul unor convorbiri private este făcut public de hackeri. „Activitățile hackerilor sunt infracțiuni. Dar vorbim despre altceva. Vorbim despre o decizie intenționată de a publica informații sensibile, iar această decizie poate duce la anumite consecințe, cum ar fi în acest caz”, a spus oficialul rus.

Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei investigarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Cazul a fost sesizat Departamentului Justiţiei şi Congresului de către un angajat al Agenţiei Centrale pentru Informaţii (CIA), afirmă surse citate de cotidianul The New York Times şi de agenţia Associated Press.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.