DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Kremlinul sărbătorește anexarea Luganskului: Vladimir Putin îi face 'eroi ai Rusiei' pe generalii care au condus asaltul (video)

tass.com
Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin va semna un decret prin care se acordă titlurile de „Eroi ai Rusiei” pentru doi comandanți responsabili cu ocuparea regiunii Lugansk, a spus acesta într-o conversație cu ministrul Apărării Serghei Șoigu, scrie presa ucraineană.

„Generalul colonel Oleksandr Lapin și generalul de armată Serhiy Surovikin mi-au raportat astăzi despre progresul sarcinilor care le-au fost puse în față. Sunt de acord cu propunerea dumneavoastră de a le acord titlul de Erou al Rusiei. Decretul prezidențial va fi semnat astăzi”, a declarat Putin.

De asemenea, Putin l-a instruit pe Șoigu să odihnească trupele care au luat parte la capturarea regiunii Lugansk.

Liderul rus a spus că armata ar trebui să „își crească puterea” în perioada de odihnă. Putin i-a mai ordonat lui Șoigu să îi recompenseze pe cei care s-au „distins” în timpul cuceririi regiunii ucrainene.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.