Kurzii afirmă că Bagdadul va plăti 'un preţ greu' pentru operaţiunea sa împotriva oraşului Kirkuk

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 16-10-2017

Actualizat: 16-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: http://www.thebaghdadpost.com

Forţele de securitate ale kurzilor din Irak au afirmat că Bagdadul va plăti ''un preţ greu'' pentru operaţiunea sa împotriva oraşului Kirkuk, aflat sub control kurd, relatează Reuters. Într-un comunicat, Peshmerga (combatanţii kurzi) au acuzat de asemenea o facţiune a unuia dintre cele două principale partide politice kurde irakiene de ''trădare'' pentru că a ajutat Bagdadul în operaţiunea sa.

Forţele guvernului central irakian au lansat o operaţiune luni dimineaţa în teritoriul controlat de kurzi, cucerind o parte din zona rurală care înconjoară oraşul petrolier Kirkuk, ca răspuns la referendumul privind independenţa Kurdistanului ce a avut loc luna trecută. Guvernul de la Bagdad a precizat că trupele sale au preluat controlul aeroportului din Kirkuk şi al North Oil Company (NOC) de la forţele de securitate ale regiunii autonome Kurdistan, conform Agerpres.

Potrivit unui responsabil kurd, citat de AFP, 10 combatanţi kurzi au fost ucişi şi alţi 27 răniţi în lupte nocturne între forţele kurde şi unităţile paramilitare Al-Hashd Al-Sha'abi. Sherzad Hassan, director-adjunct al departamentului sănătăţii din regiunea Jamjamal, a furnizat bilanţul respectiv doar pentru spitalele din zona sa. Conform unor responsabili kurzi, zeci de combatanţi kurzi sunt daţi dispăruţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri