În ultimele luni ale anului trecut s-a făcut vorbire despre posibilitatea mai multor referendumuri care să consulte populația țării și să afle voința acesteia. Klaus Iohannis dorește un referendum despre corupție, Coaliția pentru Familie și, recent, PSD, doresc un referendum privind definirea familiei. Uniunea Salvați România dorește un referendum privind drepturile politice ale condamnaților penal. Ambasadorul Rusiei dorește să facem un referendum despre unirea cu Republica Moldova.
Și, totuși, se vorbește foarte puțin în spațiul public despre referendum ca instrument democratic în general. Ani de zile, în loc să explice ce fel de instrument este și în ce condiții trebuie folosit referendumul, lideri politici și de opinie au glosat pufos pe tema referendum = voința poporului = bine. Pe de altă parte, nimeni nu neagă că democrația românească este una reprezentativă și nu una referendară. Ce să mai înțeleagă cetățeanul de aici?!?
Referendumul este definit în Constituție ca una dintre cele două forme de exercitare a suveranității.
Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Dacă citim acest text fără prejudecăți observăm imediat cum referendumul nu este mai bun decât decizia parlamentară ci doar un instrument cu putere aproximativ egală atunci când este folosit. Acesta este un fapt greu de acceptat pentru persoanele ostile parlamentarismului. Dar este esențial pentru construcția unei democrații robuste.
Democrația, ca orișice altă activitate care include un mare număr de oameni, impune o anumită diviziune a muncii. Există alegători și există aleși. Alegătorii consumă o cantitate limitată de timp cu înțelegerea politicii fiind ocupați cu construcția economiei, a familiei, a societății și, în general, cu viața. Aleșii sunt, împreună cu o sumă de alte profesii relevante, specialiști în politică. Din infinitatea de lucruri care se pot face într-o societate cu milioane de locuitori, politicienii - mai precis partidele - aleg câteva pachete cât de cât coerente pe care le prezintă alegătorului spunând dacă alegeți pachetul nostru atunci viața voastră va fi mai bună.
Mass media, societatea civilă, poiana lui Iocan, toți comentează aceste pachete astfel încât, pe cât se poate, la modul ideal, fiecare cetățean să aibă o anumită înțelegere suficient de precisă pentru a vota informat.
Există teorii conform cărora democrația directă sau măcar participativă reprezintă o formă superioară, corectând tendința elitelor de a legifera conform viziunii proprii. Dar aceste teorii au fost în general aplicate cu succes mai degrabă la probleme locale. Atunci când s-au făcut experiment la nivel național, spre exemplu cu softul de democrație lichid de folosit de Partidul Piraților din Germania, rezultatele au fost nesatisfăcătoare.
De ce avem, totuși, referendumuri
Un referendum, în opinia mea, reprezintă un eșec al sistemului politic. Atunci când populația își dorește ceva cu intensitate și clasa politică refuză să livreze acest lucru, apare tipul de mediu în care s-ar putea naște necesitatea unui referendum.
Trebuie observat că, în conformitate cu legea și pe bună dreptate, există zone care nu sunt direct accesibile voinței poporului. Anume limitarea drepturilor omului și decizii bugetare. Teoretic poporul le poate influența și pe acestea dar mai întâi trebuie să schimbe Constituția și, posibil, să promoveze un partid care să înlocuiască judecătorii Curții Constituționale.
Ce mi se pare greșit și, în fapt, iresponsabil este să faci referendum pentru promovarea propriei agende politice. Dacă citiți cât de cât regulat această rubrică știți că eu, personal, nu obiectez neapărat la o doză sănătoasă de cinism politic. Dar atunci când forțezi societatea la cheltuieli de bani și atenție cu unul sau mai multe ordine de magnitudine decât justifică problema ta inițială, atunci în asemenea model devine nesustenabil.
Care referendumuri sunt utile și care inutile rămâne la latitudinea fiecărui cetățean să decidă.
Comentează