Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va fi numit "cavaler" al Marii Britanii miercuri, la doar câteva zile după ce a pierdut la limită titlul mondial în Formula 1, scrie DPA, citat de agerpres.
Ceremonia învestirii cu titlul onorific de "cavaler" va avea loc la Castelul Windsor şi va fi o recunoaşterea a meritelor lui Hamilton în contribuţia, promovarea şi susţinerea sporturilor cu motor de-a lungul timpului.
Aşa cum se ştie, pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), în vârstă de 24 de ani, a cucerit primul său titlu de campion mondial la Formula 1, învingându-l pe rivalul său Lewis Hamilton (Mercedes) în ultimul tur al ultimului Grand Prix al sezonului, duminică la Abu Dhabi.
Verstappen a fost cronometrat pe circuitul din Yas Marina, după 306,183 km, cu timpul de 1h 30 min. 17 sec. 345/1000 (medie orară: 203,468 km), fiind urmat la 2 sec. 256/1000 de Lewis Hamilton, în timp ce spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari) a completat podiumul, la 5 sec. 173/1000.
Hamilton, care a încheiat astfel la opt puncte de noul campion mondial, la finalul unui sezon "de care ne vom aduce aminte peste 10 sau 20 de ani", conform lui Verstappen, va trebui să aştepte pentru un al optulea său titlu mondial record.
După imaginea acestui sezon, ultima etapă pe care cei doi rivali au abordat-o la egalitate de puncte (369,5 fiecare) - situaţie nemaiîntâlnită decât o singură dată în istorie, în 1974 - a fost intensă şi a cunoscut o serie de controverse, incidente şi reveniri.
Până în ultimul tur, titlul părea să fie promis lui Hamilton, aflat la conducerea cursei. Dar o violentă ieşire în decor a canadianului Nicholas Latifi (Williams), cu cinci tururi înainte de sosire, a schimbat complet datele problemei.
În timp ce monopostul lui Latifi era degajat de pe pistă, cursa a fost plasată sub drapel galben şi în momentul în care comisarii de cursă au reluat startul, Hamilton şi Verstappen s-au aflat roată lângă roată.
Olandezul nu a lăsat să-i scape ocazia de a-l dubla pe Hamilton, profitând de un schimb de pneuri recent, contrar pilotului britanic.
Mercedes şi-a "anunţat intenţia de a face apel" la respingerea celei de-a doua reclamaţii împotriva rezultatului Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, care a adus titlul mondial olandezului Max Verstappen (Red Bull), a anunţat, duminică, un purtător de cuvânt al echipei.
Mercedes a depus două reclamaţii privind maniera în care s-a desfăşurat perioada în care maşina de securitate a fost pe pistă pe finalul cursei, care i-a permis lui Verstappen să treacă în avantaj în faţa lui Hamilton în ultimul tur.
Conform regulamentului sportiv al Formulei 1 invocat de echipa germană, reluarea cursei s-a produs prea devreme, în turul 58 şi ultimul.
Verstappen l-a depăşit pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) în această ultimă buclă, adjudecându-şi victoria şi titlul.
Comisarii au apreciat că "deşi articolul în cauză poate să nu fi fost aplicat integral", articolul următor din regulament "a predominat", dispunând ca mesajul "maşina de securitate intră la finele acestui tur" se aplică imediat când este trimis de către conducerea cursei.
Mercedes le-a cerut "comisarilor să remedieze situaţia prin modificarea clasamentului, pentru reflectarea poziţiilor de la finalul penultimului tur", adaugă comisarii în decizia lor. Dar "este vorba de o măsură care, conform lor, scurtează cursa retrospectiv şi nu este deci adecvată".
În prima din cele două reclamaţii, respinsă mai devreme în cursul serii, Mercedes îi reproşează lui Verstappen că l-a depăşit pe Hamilton în urma perioadei safety car, pe care reglementările o interzic.
În decizia lor, comisarii au apreciat că "deşi maşina 33 (a lui Verstappen) s-a deplasat la un moment dat, în timpul unei scurte perioade, uşor în faţa maşinii 44 (a lui Hamilton), în momentul în care cele două maşini au accelerat şi au frânat, ea a revenit în spatele monopostului 44 şi nu s-a aflat în faţă în momentul în care perioada maşinii de securitate a luat sfârşit".
La doar câteva zile după ce a pierdut la limită titlul mondial în Formula 1, Lewis Hamilton va fi numit 'cavaler' al Marii Britanii
Explorează subiectul
Articole Similare

13
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
13

23
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
23

52
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
52

21
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
21

2.438
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.438

52
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
52

47
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
47

33
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
33

20
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
20

61
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
61

28
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
28

25
Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 Metaloglobus, în Superligă
25

23
Croatul Igor Tudor a fost numit oficial antrenor al echipei Tottenham până la sfârşitul sezonului
23

















Comentează