Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, Parlamentul European reiterează sprijinul pentru alocarea a minim 10% din PNRR pentru educație

MAE
Victor Negrescu

Parlamentul European reiterează sprijinul pentru alocarea a minim 10% pentru educație din planurile de redresare și reziliență în poziția sa privind procesul Semestrului European, care conține reformele și recomandările Comisiei Europene privind elementele ce trebuie finanțate din PNRR.

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat în plenul Parlamentului European, în numele Comisiei pentru Educație și Cultură, ca educația, domeniul digital, sectorul cultural și creativ și politicile de tineret să fie integrate în PNRR și să fie prevăzute explicit în Semestrul European. În paralel, la inițiativa eurodeputatului român, peste 30 de europarlamentari din mai multe familii politice europene au interpelat în scris Comisia Europeană, iar în România demersul privind alocarea a minim 10% pentru educație a fost susținut prin sute de semnături. Referindu-se la discuțiile recente privind PNRR, acesta a atras atenția că planul trebuie să reflecte explicit recomandările specifice de țară, cu ținte clare de realizat de către România.

„Procesul Semestrului European trebuie văzut ca un instrument cheie european și trebuie să fie extins pentru a integra mai bine politicile în domeniul educației, tineretului, culturii și digitalului. Comisia pentru Educație și Cultură solicită Comisiei și Statelor Membre să atingă obiectivele Pilonilor Drepturilor Sociale, oferind acces la educație de calitate, formare continuă și pregătire pentru toți. Cerem din nou ca minim 10% din PNRR să meargă către educație. Educația digitală trebuie integrată în Semestrul European pentru a reduce diferențele existente în domeniu. Tot în această logică ar trebui să existe investiții suplimentare pentru combaterea sărăciei, 2% pentru sectorul cultural și creativ, 25% pentru infrastructura socială și 20% pentru transformarea digitală. În final, solicităm Comisiei să monitorizeze atent rapoartele de progres ale Statelor Membre privind implementarea PNRR în Semestrul European și să verifice că țintele sunt îndeplinite” a declarat în plenul legislativului european vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu.

În contextul discuțiilor naționale privind PNRR, acesta a atras atenția asupra faptului că public se comunică informații contradictorii, care riscă să afecteze implementarea planului și atrage atenția Guvernului că recomandările specifice de țară nu pot fi evitate.

Citește și: Prințul Harry și Megan Markle AU MINȚIT grosolan în interviul dat lui Oprah Winfrey: Analiza făcută de presa britanică

„În contextul discuțiilor naționale privind PNRR, doresc să atrag atenția asupra faptului că public se comunică informații contradictorii care riscă să afecteze implementarea planului și să semnalez Guvernului că recomandările specifice de țară nu pot fi evitate.

PNRR nu trebuie să fie < Iepurașul de Paște > al Guvernului, planul trebuie să reflecte explicit recomandările specifice de țară, cu ținte clare de realizat de către România. Fondurile nu trebuie împărțite în baza unui troc între partidele de guvernământ și trebuie să reflecte explicit reforme asumate de întreaga societate.

Guvernul s-a angajat printr-un Memorandum că va veni cu o formă actualizată până în data de 5 martie, și iată că nu a făcut-o. Mai mult, vor să ne prezinte un plan cu o valoare mult mai mare, de 135%, vehiculând chiar un plan cu o valoare fictivă de 70 sau chiar 100 de miliarde, uitând să spună că celelalte state europene care au venit cu forme mai mari s-au angajat să co-finanțeze planurile lor de relansare din resurse proprii sau alte fonduri. La noi, din păcate, nu există nimic prevăzut în bugetul de stat nici pentru co-finanțare, nici pentru sprijinirea unor măsuri de relansare adiționale.

Suplimentar, se evocă procentaje și cifre fictive privind alocările din PNRR în contextul în care se recunoaște public că fondurile primite de la nivel european s-au redus considerabil de la 33 de miliarde de euro, la 30 pentru a ajunge la doar 29,2 miliarde de euro. De fapt, în prezent nu se știe nimic concret despre acest plan, cum va fi implementat și cum vor fi cheltuite sumele alocate, în contextul în care ar fi trebuit să fim deja în negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene” a completat eurodeputatul social democrat, Victor Negrescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.