Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La Mânăstirea Plumbuita a avut loc un parastas în preajma împlinirii a patru ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai

basilica.ro
varlaam familia regala margareta

În preajma împlinirii, la 5 decembrie, a patru ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai, la Mânăstirea Plumbuita a avut loc un parastas, la care au luat parte Custodele Coroanei, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria, conform romaniaregala.ro

Slujba a fost oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam, alături de starețul mânăstirii Plumbuita, Părintele Protosinghel Iustin, și de un sobor de preoți ai mânăstirii.

Au luat parte secretarul de Stat pentru Culte, dl Victor Opaschi, și Șeful Administrației Proprietăților Regale, dl Ion Tucă.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a mărturisit că slujba s-a înălțat „într-o atmosferă foarte duhovnicească și intimă” și a rostit apoi o predică plină de profunzime, de patriotism și de justețe, dorind să arate „măcar câteva dintre calitățile multe și esențiale care au împodobit chipul sufletesc al regelui”.

„Regele Mihai I a fost un creștin cu totul autentic și profund, iar această credință profundă i-a fost sădită în suflet de Regina mamă Elena care, așa cum a cunoscut toată societatea românească a epocii, a fost o femeie foarte evlavioasă și credincioasă. Regele însuși a mărturisit în multe rânduri că cea mai prețioasă moștenire primită de la mama lui a fost credința creștină care i-a fost far luminos în viața zbuciumată pe care a fost nevoit să o traverseze”.

„În copilărie s-a bucurat de ocrotirea părintească a Patriarhului Miron Cristea și multe dintre fotografiile care se păstrează sugerează o relație de nepot și bunic cu acesta, care l-a îndrăgit foarte mult. Tot în tinerețe s-a bucurat de prezența și de îndrumarea preotului academician Nicolae M. Popescu, care i-a fost profesor la celebra școală organizată la Palatul Regal și la Sinaia”.

„Din clasă făceau parte copii de vârsta regelui, din toate provinciile țării, cu scopul ca pregătirea și șederea sa la studii printre acești copii să-l familiarizeze și să-l obișnuiască cu toate zonele culturale, etnografice ale țării și cu toți cetățenii indiferent de origine și de credință”.

„Mai târziu, a avut o relație foarte bună și ziditoare cu Patriarhul Nicodim care în zorii zilei de 6 septembrie 1940, în Catedrala Patriarhală, l-a uns rege cu Sfântul și Marele Mir, calitate care nu i-a fost luată și nu a putut fi luată niciodată în ciuda obligării sale la abdicare în 30 decembrie 1947”.

„Regele Mihai participa adesea la slujbele de la Patriarhie, dar și la alte biserici, atât în mod oficial, cu familia, cât și personal, ca tânăr profund preocupat de lucrurile spirituale. Și în exil a continuat să frecventeze bisericile românești”.

„Să nu uităm că prima vizită a regelui în România, după căderea comunismului, s-a făcut la invitația unui ierarh și că Regele Mihai a mărturisit mereu credința în cărțile sale, în interviuri și în mesajele transmise la radio cu prilejul marilor sărbători creștine, chiar și în timpul dictaturii comuniste”.

„Dumnezeu a rânduit ca ultimii lui ani din viață pe acest pământ să poarte amprenta unei profunde viețuiri creștine ortodoxe. Casa sa aproape s-a transformat în mănăstire, fiind îngrijit în ultimii ani de călugărițe din Biserica noastră ortodoxă românească pe care el le-a rugat să facă pravila zilnică cu voce tare”.

„Astăzi, când îl comemorăm și ne rugăm pentru odihna sufletului său luminos, nobil și credincios, la împlinirea a patru ani de la mutarea la cereștile locașuri, ne impresionează pe toți personalitatea sa verticală, sobră, modestă, plină de credință și de loialitate față de poporul român și de Biserica lui”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.