Sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu ora 17:00, la Atelierul de Bere din Iași va avea loc lansarea romanului „În gaură”, de Arthur Suciu. Vor participa: Arthur Suciu, Ionuț-Alexandru Bârliba și Daniel Șandru, director editorial Adenium.
Este ”În gaură” relatarea unei crize sau doar o farsă prin care naratorul își pune în scenă propria ratare? Ce este serios și depresiv și ce este comic până la kitsch în acest roman pe cât de simplu, pe atât de tăios? ”În gaură” spune povestea unui copywriter politic ce își trăiește criza de la mijlocul vieții în timpul unei alte crize, cea socială. Acțiunea are loc într-un București decăzut, pe fundalul protestelor din 2013 împotriva exploatării de la Roșia Montană. Iată un om captiv al tuturor crizelor posibile, dar mai ales profesionale și amoroase. Ficțiunea pare a fi singura cale de a le depăși. ”În gaură” este și un roman despre dorința de a scrie un roman…
Arthur Suciu (n. 1974) este scriitor, comunicator și publicist, specialist în discurs. După studii de filosofie, a devenit jurnalist și comunicator politic. Este doctor în științe ale comunicării, cu o teză despre raportul dintre discursul literar și cel politic. A urmat un stagiu doctoral de opt luni la Sorbonne IV, Paris. Cărțile de factură literară – Contribuții la apocalipsă (2008) și Fericirea în vid (2012) – au, ca și romanul În gaură, un pronunțat caracter existențial. Pe lângă lucrarea teoretică Discursul autonom (2013), Arthur Suciu a mai publicat Drumul către viața privată (eseuri politice, 2009). A scris, de asemenea, editoriale și analize pentru Ziarul Financiar, Cadran Politic, blogurile Adevărul etc. și a realizat emisiunea City Talk, la Radio City FM.
”Ia mai lăsați Facebookul și puneți mâna pe-o carte. Sau mai lăsați Centrul Vechi și puneți mâna pe o carte. Sau băutura. Sau gagicile. În cartea pe care v-o întindem, În gaură a lui Arthur Suciu, e vorba și de Facebook și de cârciumi din Centrul Vechi și de gagici. Și de „sentimente general umane”, cum învățam noi papagalicește în comentariile din școală. Acuma nu știm exact cât de „general umane” or fi „sentimentele și trăirile” din carte. Poate sunt „particular umane”. Adică sigur sunt și „particular umane”. Dar, știți cum e, cele mai particular umane trăiri sunt și cele mai general umane. A, și dacă vreți să vă dați mari pe wall că citiți, vă spun că autorul a mai scos câteva cărți care pot fi puse pe raftul de filozofie. Deci vă iese de câteva citate pe rețeaua lui Zuckerberg. Dacă nu mă credeți, vă dau o probă. Motto-ul cărți, aparținând tatălui autorului, fotbalist cunoscut în anii ’80: Nu știu încotro mă îndrept, dar știu că merg înainte. Mai mult nu vă spun. Vă spun însă că merită citită. Până se face filmul. Iar dacă aveți în jurul a patruzeci de primăveri și vă simțiți loviți de întrebările alea enervante, știți voi care, mai tare decât vă lovesc ratele, merită citită atent. Sau, cum ar spune un alt mare autor de cărți în mai mulți pași simpli, cred că nu veți greși dacă veți „urmări cu deosebită atenție și interes” cartea lui Arthur Suciu.”- revista Kamikaze
Mircea Platon: ”Romanul În gaură reprezintă Cele patru sute de lovituri ale lui Arthur Suciu. Numai că, acolo unde filmul lui Truffaut ne derulează istoria unui adolescent pe care contextul îl împinge să depășească în ritm alert și precoce ritul de pasaj către maturitate, romanul lui Arthur Suciu ne înfățișează istoria unui bărbat de patruzeci de ani pe care istoria îl silește să treacă de la adolescență direct la senectute. Astfel încât, maturul personaj-narator al lui Arthur Suciu face tot posibilul pentru a rămâne, în ritm alert, un adolescent. Cu alte cuvinte, un om care încă are multe opțiuni deschise. Romanul stă sau cade împreună cu protagonistul lui. Iar protagonistul e o conștiință.
Cu alte cuvinte, În gaură e radiografia conștiinței unei întregi generații : a celor născuți la începutul anilor ’70. Educați în România unui național-comunism pe atât de agresiv pe cât de vag și ajunși la prima tinerețe și maturitate în România unui capitalism pe atât de vag pe cât de agresiv, cei născuți la începutul anilor ’70 se vor recunoaște în protagonistul romanului În gaură. Viața fragmentată, risipită între un regim și altul, între un părinte și altul, între o ”investiție” sentimentală perdantă și alta, între o matrice religios-națională de care totul îl desparte și un viitor pe care nimic nu i-l apropie îl lasă pe protagonistul romanului lui Arthur Suciu În gaură, într-un interval obscur, într-o gaură neagră prin care nu poate trece decât către universul paralel al coșmarurilor.
Tocmai de aceea, romanul lui Suciu e revigorant. Pentru că, departe de a fi moralizatoarea descriere a măririi și decăderii unui escroc, În gaură ne pune la îndemână pitoreștile mijloace prin care se poate traversa cu verticalitate, chiar dacă nu cu inocență, această vale a plângerii care e România sistemelor corupte de azi: empatia pentru suferința celuilalt, apelul la universul originilor familiale sau culturale, integritatea sufletească, prietenia.
Într-un peisaj romanesc dominat de carnavalescul sec, distopic și de realismul mecanicist, fără miză, romanul lui Arthur Suciu reprezintă una dintre puținele opțiuni de lectură ale cititorilor cu inteligență afectivă. Ieșirea din România rețelelor mafiote, a structurilor politice corupte, a corporațiilor tentaculare și a conformismului laș intersectează și traseele inițiatice ale acestui roman. În gaură e răspunsul realist dat de una dintre cele mai lucide minți ale generației sale celor care ne tot vând ”luminița de la capătul tunelului”.
Paul Cernat: ”Ilustrat pînă acum ca eseist, Arthur Suciu dovedeşte, în acest prim roman, calități de prozator inteligent şi autentic, cu bună priză la realul cotidian al zilelor noastre şi cu capacitatea de a-l interpreta acut la modul critic, (auto)ironic, uneori cu un soi de cinism amar care nu-i decît o formă de pudoare a sentimentului. Foarte incitant este tot ce ţine de capcanele new media, facebook ş.a., asumate ca proteze ale alienării urbane. Background-ul filosofic - subtil asimilat - îşi arată colţii atunci şi atît cît trebuie. Criza „bărbatului la 40 de ani”, cu derivele ei existenţiale şi eşecurile sentimentale, cu angoasa îmbătrînirii şi spectrul ratării, dă o identitate particulară unei naraţiuni caleidoscopice, alerte şi problematizante, trase abil către o parabolă a retractilităţii boeme sau underground. Un roman al crizei și o surpriză reconfortantă".
Alexandru Petria: ”Romanul ”În gaură” al lui Arhur Suciu are măcar două personaje care au corespondent în realitate. Scenele descrise o să facă deliciul politicienilor și celor interesați de mediul politic. Dacă nu mă înșel, i-am identificat pe Bogdan Teodorescu și Dan Andronic, cărora scriitorul le-o trage de să nu-l uite. Că n-o să le convină, e treaba lor și câștigul literaturii.”
Fragmente din roman:
„«Acasă», ce cuvânt complicat! Am plecat din Suceava acum mai bine de 20 de ani. Mă sufocam. Pe o lungime de stradă de 500 de metri trebuia să spun «Săru’ mâna» tuturor femeilor pe lângă care treceam, căci le cunoșteam pe toate și ele mă cunoșteau pe mine. Dar ce spun eu: știau în detaliu toată încrengătura și istoria familiei mele, adevăratele cauze ale divorțului părinților mei, escapadele unchiului și scenele mătușii. De aceea, când mă plimbam pe stradă, nu eu mă plimbam, ci toată familia mea era împreună cu mine. […] Mă enerva, la urbea mea, habotnicia și vulgaritatea oamenilor, predilecția lor vicioasă pentru bârfa groasă, absența oricăror preocupări mai înalte, mândria de sine nejustificată, moravurile aproape țărănești, gusturile îndoielnice. La 18 ani, deja nu mai suportam: voiam să trăiesc într‑un oraș mare, în care să nu mă cunoască nimeni și unde să pot face tot ceea ce vreau.”
„Colegii nu se întorseseră încă, dar din prima clipă mi‑am dat seama că în birou se schimbase ceva. M‑am uitat cu atenție. Da, lipsea un obiect esențial: computerul meu. Decorul interior mi s‑a părut dintr‑odată ireal. M‑am uitat în jur: celelalte computere se aflau la locul lor, pe birouri. Eram în pragul unui atac de panică, dar am respirat regulat un minut, două, trei, până m‑am liniștit. Iată ce mi se‑ntâmplase: fusesem aruncat afară din firmă. Tehnica de demitere se numește «efectul surpriză». Am văzut‑o aplicată și în cazul altora. Te cheamă patronul în birou, stă de vorbă cu tine la o cafea, te bagă‑n seamă într‑un mod subtil, iar în timpul acesta computerul tău, toate fișierele cu documente de serviciu sau cu documente private dispar din peisaj.”
„Diferența dintre bărbatul în criză de destin și cel aflat la criza de la 40 de ani este destul de mare. Pentru primul, nici ridurile, nici ulcerul și nici măcar faptul că nu i se mai scoală nu constituie o problemă, ceva cu care nu poate să trăiască. Problema lui nu e decrepitudinea propriului corp, ci dispariția în ceață a ceea ce reprezenta până atunci, pentru el, fundamentul și tăria vieții, iluzia ei, poate, ceea ce‑i acorda dreptul de a avea un loc și un destin în această lume. Tocmai aceasta e problema mea.”
„M‑a invitat la o cafea, undeva în spatele Pieței Romane, pe lângă ASE. O bombă cu rockeri, din câte țin minte. […] Se simte vinovată, deși i‑am explicat cum stau lucrurile. Femeile știu că bărbații aflați într‑o situație vulnerabilă sunt cel mai ușor de prins în plasă, iar eu mă aflu acum într‑o situație vulnerabilă. Nu mă sună niciodată. În schimb, îmi trimite câte un mesaj pe mobil cam o dată pe zi, indiferent dacă primește sau nu vreun răspuns de la mine. Nu vreau să mă văd cu ea. Nu c‑ar arăta rău. E mignonă, cu pielea albă, sâni mari. Chiar e bună. Cel puțin, cu mine se poartă protector. Are 34 de ani, e divorțată… Problema însă nu e asta, problema e că vrea să se mărite din nou, vrea să se mărite cât mai repede, mâine, dacă s‑ar putea. Când se uită în oglindă și‑și vede sânii lăsându‑se flasc peste pântecul umflat, când vede celulita extinzându‑se ca o molimă peste coapse, deși nici măcar n‑a născut, își pierde răbdarea, rațiunea și credința și începe să plângă și să‑și înjure soțul (sau, dimpotrivă, să regrete că a divorțat de el).”
Comentează