Laurențiu Rebega (Pro România), avertisment dur despre viitorul UE

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-06-2018

Actualizat: 10-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: captura TV

Europarlamentarul Laurențiu Rebega (Pro România) a avertizat în cadrul Summit-ului conservatorilor de la Baku, Azerbaidjan, că ”în cazul în care nu reușim o reformă a Tratatelor Uniunii, în așa fel încât să respectăm identitățile și suveranitățile naționale, pentru ca toate națiunile membre să vadă că sunt luate în serios și ascultate, atunci Brexitul nu va rămâne un caz izolat”.

Rebega a postat pe pagina sa de socializare informația că a fost invitat să ia cuvântul ”la masa rotundă a Summit-ului ”Building a Shared Future”, organizat sub egida Alianței Conservatorilor și Reformiștilor din Europa (ACRE) la Baku, Azerbaidjan” și că a folosit prilejul ”pentru a le transmite invitaților din lumea întreagă că atât la nivelul UE, cât și al relațiilor internaționale, trebuie să luptăm pentru a păstra suveranitatea și egalitatea statelor și am făcut referire, în acest sens, la situația din Europa”.

Citește și: Ce lovitură pregătesc oamenii lui Victor Ponta în timp ce PSD se adună la miting

Potrivit europarlamentarului Pro România, ”responsabilii UE încă nu au înțeles de ce Marea Britanie a ieșit din Uniune și de ce tot mai mulți europeni sunt nemulțumiți de felul cum sunt tratați de la nivelul Bruxelles-ului, atât ca națiuni, cât și ca simpli cetățeni”.

Rebega a mai anunțat că a avut alături de el la Baku o delegație importantă de la Pro România, din care au făcut parte deputatul Nicu Bănicioiu, președintele Pro România Argeș Bogdan Ivan, fostul secretar de stat Cristi Cosmin și Anca Bălășoiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri