Atacantul lui Inter Milano, Lautaro Martinez, a declarat că a fost la un pas să plângă după ce Inter a devenit prima echipă care a cucerit titlul în Serie A în derby-ul milanez, în urma victoriei cu 2-1 în fața lui AC Milan, luni, potrivit mediafax.
Martinez, cel mai bun marcator din Serie A, cu 23 de goluri, a sărbătorit primul său titlu în calitate de căpitan al lui Inter, după ce a câștigat campionatul și în 2021.
Francesco Acerbi și Marcus Thuram au marcat în fiecare repriză, aducând al 20-lea titlu din Serie A pentru Inter și a șasea victorie consecutivă împotriva lui AC Milan, care a înscris în finalul partidei prin Fikayo Tomori.
"Îmi vine să plâng, pentru că am muncit atât de mult, am suferit atât de mult, am meritat această bucurie. O dedic familiei mele din Argentina, copiilor mei, colegilor mei de echipă și tuturor fanilor", a declarat jucătorul de 26 de ani, potrivit Reuters.
Internaționalul argentinian a declarat că își dorește să rămână la Inter, deși nu a încheiat încă o înțelegere privind prelungirea contractului, care expiră în iunie 2026.
"Nu vor exista probleme cu reînnoirea contarctului, e loialitate absolută, după ce a câștigat al șaptelea trofeu cu Inter", a declarat directorul executiv al lui Inter, Giuseppe Marotta.































Comentează