Lavrov acuză țările europene: "Vor să submineze eforturile lui Donald Trump, vor să refacă planul în felul lor"

Autor: George Traicu

Publicat: 25-11-2025 15:46

Actualizat: 25-11-2025 15:54

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat marţi ţările europene că încearcă să "submineze" eforturile diplomatice ale preşedintelui american Donald Trump prin revizuirea planului său de pace pentru Ucraina, notează EFE, potrivit Agerpres.

"Vor să submineze eforturile lui Donald Trump, vor să refacă planul în felul lor", a afirmat Lavrov într-o conferinţă de presă, în care a recunoscut că şi unele din punctele planului iniţial "necesitau clarificări".

Ministrul rus i-a acuzat pe europeni că fac cât mai mult "zgomot" posibil în media pentru a modifica planul în 28 de puncte, care lua în considerare multe dintre cererile Moscovei.

"Punctele-cheie ale planului lui Trump se bazează pe înţelegerile la care s-a ajuns la Anchorage. Iar aceste principii sunt prezentate în linii mari în plan, lucru pe care îl salutăm", a spus el, referindu-se la summitul ruso-american din august, din Alaska.

Lavrov şi-a exprimat încrederea că Washingtonul va transmite Moscovei versiunea "pe care o consideră preliminară din punctul de vedere al consensului final asupra textului respectiv cu europenii şi ucrainenii".

"Să sperăm că se va întâmpla curând", a comentat el, deşi a adăugat că Moscova "nu îşi grăbeşte colegii americani".

Cu toate acestea, Lavrov a avertizat că "dacă spiritul şi litera acordului de la Anchorage sunt excluse în privinţa înţelegerilor cheie stabilite atunci, situaţia va fi cu totul alta".

"Avem mari speranţe de la Anchorage (...). Este bine că în sfârşit şi-au prezentat iniţiativa, planul Trump (...) Nu ştim în ce măsură îşi vor apăra această poziţie şi vor contracara încercările de a-i abate de la calea cea dreaptă", a declarat ministrul rus de externe.

Şeful diplomaţiei ruse a apreciat eforturile Statelor Unite, "singura ţară din lumea occidentală care, spre deosebire de Londra, Bruxelles, Paris şi Berlin, dă dovadă de iniţiativă pentru a găsi o soluţie la problemă".

Consilierul pe probleme internaţionale al Kremlinului, Iuri Uşakov, a respins luni modificările introduse de ţările europene la planul de pace pentru Ucraina prezentat de SUA.

"În privinţa planurilor care circulă, am luat cunoştinţă azi dimineaţă (luni) de planul european, care, la prima vedere, este absolut neconstructiv şi nu ne convine", a afirmat el.

În acelaşi timp, Uşakov s-a exprimat în favoarea planului iniţial, întrucât, aşa după cum a afirmat, "multe, aş spune că nu toate, dar multe dintre clauzele acestui plan ni se par pe deplin acceptabile".

Planul prezentat de Washington Moscovei respingea categoric aderarea Ucrainei la NATO, în timp ce noua versiune lasă loc unei decizii consensuale a ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

În plus, Ucraina era obligată să renunţe la întreaga zonă a Donbasului (regiunile estice Doneţk şi Lugansk), în condiţiile în care trupele ucrainene controlează încă aproximativ 20 % din teritoriul regiunii Doneţk.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri