Fotograful turc Ara Güler, ale cărui fotografii legendare, ce prezentau imagini emblematice din Istanbul, au făcut înconjurul lumii, a murit miercuri seară la vârsta de 90 de ani, a anunţat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
Ara Güler, născut pe 16 august 1928, şi-a început cariera de fotograf la ziarul Yeni Istanbul în 1950, transferându-se apoi la cotidianul Hürriyet, înainte de a lucra pentru mass-media internaţionale, precum Time-Life şi Paris Match.
Supranumit "Ochiul Istanbulului", acest artist a ştiut să capteze spiritul metropolei turce timp de aproape trei sferturi de secol, cu imagini în alb şi negru ce surprindeau scene din viaţa de zi cu zi, de la pescarii de pe malurile Bosforului la micii comercianţi şi muncitori din Istanbul.
"Oamenii îmi spun 'fotograful Istanbulului'. Dar eu sunt un cetăţean al lumii. Un fotograf al lumii", a explicat el la un moment dat.
Profesia lui i-a permis să călătorească în jurul lumii, din Africa în Afganistan, dar mai ales prin Turcia natală. Fotografiile sale au fost incluse în numeroase cărţi, care figurează la loc de cinste în librăriile din întreaga ţară.
Înainte de fotografie, Ara Güler a încercat o carieră în cinematografie, inspirat de prietenii artişti ai tatălui său farmacist, potrivit biografiei publicate pe site-ul său oficial.
De-a lungul îndelungatei sale cariere, el s-a întâlnit cu unele dintre cele mai mari nume ale fotografiei, precum Marc Riboud şi Henri Cartier-Bresson, şi a lucrat apoi pentru agenţia Magnum Photos.
Un muzeu care îi poartă numele a fost deschis în luna august la Istanbul pentru a-i celebra opera.
Ara Güler a murit miercuri seară în urma unei insuficienţe cardiace la Spitalul Florence Nightingale din Istanbul, unde fusese internat la secţia de terapie intensivă.
Personalitate emblematică a Istanbulului, Ara Güler a putut fi văzut de mai multe ori în ultimele luni pe terasa cafenelei care îi poartă numele şi care se află în centrul metropolei turce.
Legendarul fotograf turc Ara Güler a murit la vârsta de 90 de ani
București
5°C
Articole Similare

6
YouTube devine platformă principală pentru Cupa Mondială 2026
6

8
Patriarhul Ilia al II-lea al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decedat la vârsta de 93 de ani
8

1.311
Destinația de vacanță iubită de români care se va umple de infractori. Autoritățile vor aduce pe insulă sute de deținuți periculoși
1.311

13
Curtea de Apel a Vaticanului anulează parțial procesul cardinalului condamnat pentru deturnare de fonduri
13

15
Expansiunea universului local, mai lentă decât se credea. O nouă descoperire despre tensiunea Hubble
15

38
Românii sunt colecționari de telefoane vechi: 86% au cel puțin un model uitat într-un dulap
38

24
VIDEO Trailerul filmului 'Dune: Part Three' a fost lansat oficial
24

220
Cel mai vechi stareț din Sfântul Munte Athos aduce Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator
220

10
România va participa la Târgul de Carte de la Leipzig în perioada 19-22 martie
10

14
SpaceX atinge pragul de 10.000 de sateliţi Starlink pe orbita joasă a Pământului
14

14
Destinațiile de city break ideale pentru familiile cu copii
14

17
O eră nouă pentru cinema? Fuziunea Paramount și Warner Bros riscă să distrugă echilibrul industriei
17

10
Emil Hurezeanu: Diplomația culturală creează încredere și deschide porți
10
















Comentează