Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Leonardo (PSG): Nu există o înțelegere cu Barcelona pentru transferul lui Neymar

PSG
PSG

Paris Saint-Germain şi FC Barcelona par departe de a se înţelege pentru transferul lui Neymar la echipa catalană. Leonardo, directorul sportiv al campioanei Franţei, a anunţat că cerinţele clubului său nu au fost îndeplinite, astfel că nu s-a ajuns la un acord, cel puţin pentru moment, potrivit Mediafax.

În ciuda acestui lucru, parizienii nu exclud un transfer al lui Neymar în această vară. Perioada de transferuri se va încheia pe 2 septembrie, astfel că mai este loc de negocieri între cele două formaţii.

Citește și: CUTREMUR în SUA: Fratele celebrei gimnaste Simone Biles a fost arestat și este acuzat de CRIMĂ

“Negocierile nu sunt încheiate, dar nu există o înţelegere deoarece solicitările noastre nu au fost acceptate. Suntem deschişi să vorbim despre jucători, dar nu există un acord. Poziţia lui PSG în cazul lui Neymar a fost una clară. Dacă soseşte o ofertă satisfăcătoare, atunci poate pleca, dar acum nu este cazul. Fereastra de transferuri se încheie luni, la miezul nopţii, astfel că nu există un termen limită în afară de acesta”, a spus Leonardo, vineri seară, după meciul Metz-PSG, scor 0-2, potrivit Marca.

Potrivit publicaţiei catalane Sport, ultima ofertă a catalanilor pentru Neymar a fost de 125 de milioane de euro, plus cedarea definitivă a lui Ivan Rakitic (31 de ani) şi împrumutul pe un sezon al lui Ousmane Dembele (22 de ani). Totuşi, cei doi fotbalişti nu ar fi dispuşi să meargă în Franţa, astfel că revenirea lui Neymar la Barcelona pare improbabilă.

Neymar (27 de ani) este cel mai scump fotbalist din istorie. Brazilianul a fost adus la PSG în 2017, de la FC Barcelona, pentru 222 de milioane de euro. La francezi, a evoluat în 58 de partide şi a înscris 51 de goluri. Contractul său expiră în 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.