Leul s-a depreciat luni în raport cu euro, dar a crescut comparativ cu dolarul american
Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9346 lei, în creştere cu 0,24 bani (+0,05) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9322 lei, informează Agerpres.
În schimb, leul a crescut comparativ cu dolarul american, care a fost cotat la 4,4712 lei, în coborâre cu 2,32 bani (-0,52%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4944 lei.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1405 lei, în scădere cu 2,22 bani (-0,43%) faţă de cotaţia anterioară, de 5,1627 lei.
Gramul de aur s-a ieftinit luni, până la valoarea de 281,2772 lei, de la 282,2575 lei, în şedinţa precedentă.
Comentează