DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liber la vaccinare: Pfizer se laudă că vaccinul său oferă protecție îndelungată pentru copiii de 12-15 ani

Profimedia Images
vaccin Pfizer

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat marţi că vaccinul său anti-COVID-19, dezvoltat în parteneriat cu compania germană BioNTech, a dovedit o protecţie ridicată şi îndelungată într-un studiu clinic de fază 3 realizat pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, informează Reuters şi DPA.

Schema de vaccinare cu două doze de vaccin Pfizer-BioNTech (30 de micrograme per doză) a prezentat o eficienţă de 100% împotriva COVID-19 măsurată într-un interval cuprins între cea de-a şaptea zi şi primele patru luni după administrarea celei de-a doua doze, scrie agerpres.ro.

Profilul de siguranţă a fost în general similar cu cele furnizate de alte studii clinice ale vaccinului Pfizer-BioNTech, întrucât medicii nu au constatat motive de îngrijorare privind siguranţa serului în grupa de vârstă 12-15 ani în primele şase luni după administrarea celei de-a doua doze.

Datele pe termen lung sprijină dorinţa celor două companii de a depune cereri oficiale privind autorizarea completă a vaccinului Pfizer-BioNTech pentru această grupă de vârstă în Statele Unite şi la nivel mondial.

Alianţa Pfizer-BioNTech va solicita autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 cu doze de 30 de micrograme pentru persoanele de peste 12 ani.

Acest vaccin a fost deja autorizat în luna mai de Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite pentru utilizare de urgenţă la persoane din grupa de vârstă 12-15 ani şi a primit în luna august autorizaţia completă de utilizare la persoane de peste 16 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.