Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că liberalii vor cere PSD să amâne aplicarea unor măsuri fiscale, el menţionând că la consultările pe care le-a solicitat, PNL ar urma să vină cu calcule şi să pună în discuţie ce măsuri pot intra în vigoare de la 1 ianuarie şi care ar trebui amânate.
"Noi o să venim cu calculele în faţa colegilor parlamentari şi o să discutăm cu ei care sunt măsurile care pot intra imediat de la 1 ianuarie şi care vor trebui amânate şi cu cât timp vor trebui amânate, astfel încât măsura să fie sustenabilă, pentru că datorită faptului că Guvernul Ponta nu a luat toate măsurile de restructurare a pierderilor din economia românească sau a cheltuielilor inutile din economia românească, nu pot fi aplicate toate de la 1 ianuarie", a declarat, la RFI, Teodor Atanasiu, referitor la consultările cu PSD.
"Noi nu ţinem neapărat să fie cum spunem noi TVA. Poate fi oricare din celelalte măsuri amânată sau renunţat temporar la ea, astfel încât să-şi facă efectul celelalte măsuri, să vedem că ajungem să colectăm mai mult pe creşterea bazei de impozitare şi să putem folosi toate măsurile de relaxare fiscală în final", a afirmat liberalul.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, în contextul discuţiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât Taxa pe Valoarea Adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie.
PNL propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări pe tema macrostabilităţii economice.
Liberalii cer negocieri cu PSD: Nu vrem ca noi, dar poate putem amâna câte ceva
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

478
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
478

860
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
860

1.483
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.483

1.100
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.100

842
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
842

783
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
783

3.140
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.140

2.472
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.472

2.524
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.524

3.339
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.339

775
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
775

2.404
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.404

2.416
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.416
















Comentează