Liberalii contestă la CCR numirea lui Marian Enache ca judecător al Curţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-06-2016

Actualizat: 22-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatorii PNL au contestat la Curtea Constituţională numirea lui Marian Enache în funcţia de judecător al Curţii, pe motiv că acesta nu a avut susţinerea unui grup parlamentar, a declarat, pentru Agerpres, senatorul liberal Cătălin Boboc. "Am depus sesizarea marţi. Sesizăm faptul că numirea nu s-a făcut corect procedural. Senatul trebuia să facă această numire, propunerile trebuiau făcute de grupuri de senatori sau deputaţi, a fost o autopropunere. Colegii senatori de la PSD au spus că îl susţin, au declarat aşa şi nu au venit cu nicio adresă", a precizat Boboc, preşedintele comisiei juridice a Senatului.

Senatul a decis, pe 7 iunie, numirea deputatului Marian Enache în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, acesta obţinând 80 voturi "pentru" şi 37 "împotrivă". În schimb, candidaturile senatoarei Ruxandra Jipa şi judecătoarei Mona Lisa Neagoe, propusă de PNL, au fost respinse. Atunci, senatorii liberali au contestat, în plen, candidatura deputatului Marian Enache, arătând că, potrivit legii, acesta trebuia să fie susţinut de un grup parlamentar sau de alţi deputaţi ori senatori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri