Liberalii se pregătesc de aroganța guvernării: acțiune marca Victor Ponta

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-04-2015

Actualizat: 02-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liberalii, în ciuda faptului că Iohannis le-a transmis clar că nu va mișca un deget ca să-i aducă la guvernare, se comportă ca și cum Predoiu deja ar ocupa scaunul de la Palatul Victoria.

În această dimineață, PNL a organizat o dezbatere cu sindicatele, dar la solicitarea liderilor sindicali au scos presa din sală, după ce s-au susținut discursurile politice.

Această acțiune a liberalilor este, în primul rând, o greșeală strategică: în momentul în care ești în opoziție și râvnești la guvernare, faci tot posibilul să-ți promovezi ideile tale în presă.

În al doilea rând este de neînțeles atitudinea liderilor sindicali. Atât presa, cât și liderii sindicali reprezintă o punte de legătură cu publicul larg. Să scoți presa de la o dezbatere pe teme sindicale înseamnă, de fapt, să te ascunzi de oamenii care pe tine te-au susținut să ajungi reprezentantul lor în raport cu autoritățile sau reprezentanții Guvernului.

Faptul că liberalii acceptă această solicitare a sindicatelor arată un soi de aroganță pe care o vedem la partidele aflate la guvernare, mai rar în opoziție, dar cine știe ce secrete discută liberalii cu sindicaliștii.

P.S. Nu era de ajuns că premierul Victor Ponta a ajuns să nu mai răspundă întrebărilor presei, până nu ne vede cu bonul fiscal la purtător, acum presa se trezește boicotată și la acțiunile opoziției.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri