Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, liberalul Ovidiu Raeţchi, solicită miniştrilor Apărării şi de Interne să facă o evaluare a pensionărilor din sistem şi să o facă publică, în contextul intrării în vigoare a noii legi a pensiilor.
El susţine că multe "poziţii-cheie" ar fi rămas libere, după ce militari experimentaţi au ales pensionarea în condiţiile vechii legi.
"Solicit ministrului Apărării, Mihai Fifor, şi ministrului de Interne, Carmen Dan, să prezinte public o evaluare privind pensionările angajaţilor MAI şi MapN, având în vedere că termenul de intrare în vigoare a noii ordonanţe este data de 15 septembrie. Este necesar să aflăm aceste date, mai ales pentru că numeroase poziţii-cheie au rămas vacante, unii dintre cei mai experimentaţi militari şi angajaţi ai MAI preferând să se pensioneze în condiţiile vechii legi. Modul în care guvernarea PSD a gestionat acest proces a fost deplorabil", a afirmat Raeţchi, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
El a amintit că fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu a dat asigurări că, prin noua lege, nivelul pensiilor militarilor şi angajaţilor MAI nu se va schimba, doar că "mesajul a fost puţin credibil pentru oamenii din sistem".
"Unele informaţii au fost ascunse, liderii PSD s-au contrazis în declaraţii, planul nu a fost deloc transparent şi a generat haos. Ca urmare a stării de neîncredere din zona Apărării şi a Ministerului de Interne, numeroase persoane din poziţii importante, de coordonare şi planificare, au preferat să se pensioneze, iar posturi-cheie au rămas vacante. Contribuţia militarilor respectivi în cadrul Armatei Române era foarte importantă şi sunt necesare asigurări că apărarea naţională nu va cunoaşte sincope", a spus Raeţchi, potrivit sursei citate.
Deputatul subliniază că obiectivele asumate de România în faţa partenerilor internaţionali şi necesitatea de a gestiona corespunzător procesul de înzestrare a Armatei române ne obligă să avem în activitate cei mai pregătiţi profesionişti din sistem.
"Faptul că săptămânile trecute - intenţionat sau nu - guvernarea PSD s-a încurcat în explicaţii pe tema pensiilor militarilor şi a angajaţilor MAI a generat o hemoragie de cadre în Armată şi la nivelul MAI, care riscă să rămână o vulnerabilitate pentru securitatea României", a adăugat Raeţchi.
Liberalul Ovidiu Raeţchi solicită miniştrilor Apărării şi de Interne să facă o evaluare a pensionărilor din sistem
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

85
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
85

341
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
341

1.057
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.057

903
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
903

778
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
778

741
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
741

3.050
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.050

2.387
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.387

2.449
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.449

3.255
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.255

762
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
762

2.317
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.317

2.352
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.352
















Comentează