Mai mulţi lideri africani au cerut marţi "încetarea imediată şi necondiţionată" a luptelor din Libia, la finalul unui summit la Cairo sub conducerea şefului statului egiptean, Abdel-Fattah al-Sissi, preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), potrivit unui comunicat comun, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Egiptul a organizat marţi la Cairo două summituri africane pentru a discuta despre evoluţia situaţiei din Sudan şi Libia. În privinţa Libiei, scopul întâlnirii a fost de a găsi "mijloacele pentru a stăvili criza şi relansa procesul politic", în contextul în care lupte violente opun de la 4 aprilie forţele loiale Guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de comunitatea internaţională, trupelor mareşalului Khalifa Haftar la porţile oraşului Tripoli.
Alături de al-Sissi, preşedinţii Rwandei, Paul Kagame, şi Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, membrii ai "troicii" privind Libia, precum şi al al Congo, Denis Sassou-Nguesso, şeful Comisiei pentru Libia a UA, au lansat un apel "tuturor părţilor să dea dovadă de reţinere" şi să permită "sosirea ajutorului umanitar în toate regiunile", potrivit comunicatului publicat de preşedinţia egipteană.
Preşedintele Comisiei UA, Moussa Faki, a asistat, de asemenea, la întâlnire.
"Reuniunea de astăzi (marţi) răspunde responsabilităţii noastre comune de a susţine stabilitatea şi unitatea Libiei, precum şi integritatea ei teritorială", a declarat preşedintele al-Sissi în cursul întâlnirii.
Ţara trebuie "apărată de pericolele terorismului şi de intervenţiile străine permanente", a adăugat el.
Liderii africani au insistat asupra "rolului fundamental şi crucial al UA şi al statelor membre ale acesteia în gestionarea crizei actuale din Libia", cerând emisarului ONU, Ghassan Salame, "o cooperare totală şi în deplină transparenţă".
Pe de altă parte, cei patru şefi de stat i-au cerut lui Salame "să îşi intensifice consultările cu toate părţile din Libia".
Joi, Ghassan Salame, a avertizat în privinţa riscului unei "conflict generalizat", reclamând o reacţie urgentă a comunităţii internaţionale, pentru moment divizată.
La începutul acestei luni, mareşalul Khalifa Haftar, ''omul forte'' al Libiei care este susţinut de către Egipt, a lansat o ofensivă pentru a cuceri capitala Tripoli, unde îşi are sediul guvernul rival susţinut de către ONU.
Libia: Lideri africani cer 'încetarea imediată' a luptelor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

74
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
74

854
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
854

645
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
645

65
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
65

1.870
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.870

1.510
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.510

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.862
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.862

87
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
87

126
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
126

63
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
63

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.854
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.854
















Comentează