Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider de partid, atac dur la Iohannis: Strategia președintelui-fentator dă roade

Într-o postare de pe pagina de Facebook, intitulată „Iohannis, președintele-fentator”, liderul Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, îl atacă extrem de dur pe  Klaus Iohannis pe care îl cataloghează ca fiind un președinte fentator. Deputatul și-a exprimat nemulțumirea pentru că Iohannis nu a oferit nici până acum explicații pentru cooptarea în echipa sa a unor politicieni precum Dan Mihalache sau Mihai Răzvan Ungureanu, așa cum nu a a oferit nicio explicație pe tema  legii securității cibernetice sau a votului prin corespondență.

În opinia acestuia, strategia președintelui de a evita să ofere astfel de răspunsuri dă roade întrucât în acest fel nu își asumă nicio responsabilitate, după cum probabil nu își va asuma răspunderea nici când vom avea „cohorta de baroni foști PDL călare pe ministere și bani”.

Concluzia lui Diaconu este aceea că de când a ajuns Klaus Iohannis președinte va trebui „să ne obișnuim cu un joc al disimulărilor și eschivelor”.

„După președintele jucător, iată că se prefigurează la orizont un președinte-fentator. Iohannis nu-și asumă nimic, nu dă socoteală de nimic și, în general, nu dă explicații, cel puțin nu românilor și presei române. O preferă pe cea occidentală căreia îi vorbește în concepte abstracte, adică o fentează. Dacă e musai să se adreseze și românilor, preferă presa cuminte de la Sibiu care pune întrebări frumoase.
Încă nu am primit explicații pentru prezența lui Dan Mihalache la Cotroceni, dar Iohannis nu simte nevoie să dea vreuna. Ca să uităm de Mihalache, ni l-a adus pe Mihai Răzvan Ungureanu, o altă tânără speranță a politicii eșuată lamentabil și care poate fi orice, mai puțin schimbarea în numele căreia a câștigat Iohannis alegerile. Nicio explicație despre legea securității cibernetice, doar fenta executată de la distanță prin care PNL atacă legea la Curtea Constituțională, departe de implicarea noului președinte. Nimic despre respingerea legii votului prin corespondență cu votul aproape unanim al Parlamentului, cu PNL la pachet cu tot.
Mă tem că strategia președintelui-fentator dă roade. Dacă nu se explică, Iohannis nici nu poate fi tras la răspundere. În general, alții fac și desfac, așadar el nu este vinovat. Pe același principiu, nu doar că vom savura prezența valului de schimbare reprezentat de Mihalache și de MRU la Cotroceni, o ironie amară a lucrului bine făcut, dar vom avea, la un moment dat, și un Guvern nou, dar mai ales înnoitor, cu Blaga și cohorta de baroni foști PDL călare pe ministere și bani. Din nou, Iohannis va găsi o fentă prin care el nu va da explicații, așadar nici nu va avea vreo responsabilitate.
Cât despre minunăția de purtător de cuvânt de la Cotroceni, aceasta a fost deja taxată suficient chiar de internauții cu care comunică direct pe facebook ca să nu mai fie mare lucru de adăugat.
Singurul lucru real pe care l-am aflat până acum de la Iohannis, și asta din presa străină, este că el ne dorește să-l avem 10 ani la Cotroceni și că speră ca Guvernul PSD să nu mai dureze mult. Și eu sper ca Guvernul PSD să plece, dar nu pentru a fi înlocuit de caracatița PDL-PNL, adică de greii care așteaptă iarăși să se vadă cu sacii în căruță ca să facă ce știu ei mai bine.
În rest, România e pe calea lucrului bine făcut, știm că președintele își va petrece Revelionul lângă Sibiu, la Cisnădioara, îi dorim La Mulți Ani (nu neapărat încă 10 la Cotroceni), dar, în rest, trebuie să ne obișnuim cu un joc al disimulărilor și eschivelor. De fapt, de când Iohannis a ajuns președinte, nu prea mai vedem mingea, ci numai fente. Știu că există termenul de grație de 100 de zile pentru un nou președinte, sper ca următoarele să le contrazică pe cele deja trecute, dar între timp ne-am ales deja cu câteva semnale foarte clare despre cum va decurge meciul și care sunt jucătorii.
Țin însă să-i liniștesc pe cei care vor vedea în această interpretare a eschivelor iohannice un fel de mesaj ascuns pro-Ponta: actualul premier a luat-o pe coclauri atât de tare, mai ales dacă avem în vedere OUG-ul pentru anularea doctoratului, încât e greu să-l mai urmărești cu rațiunea. Ponta își sapă singur o groapă politică atât de uriașă încât nu mai are nevoie de criticile mele, e autodestructiv până la a-și rosti singur cifrele de la numărătoarea inversă care îl apropie pas cu pas de capitularea finală. Ponta e la capătul drumului, al oricărui drum. Ce ne facem cu cei care urmează? Și, mai ales, ce ne facem cu președintele-fentator care, la fel de pas cu pas, ne arată cum poți alerga un teren întreg fără să atingi mingea. Bănuiesc că nimeni nu a știut că lucrul bine făcut al lui Iohannis va fi fenta, executată perfect până la zăpăcirea publicului alegător”, a scris Bogdan Diaconu în postarea sa de pe Facebook.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.