Liderul opoziţiei turce, Kemal Kiliçdaroglu, l-a vizitat luni în închisoare pe deputatul Enis Berberoglu, a cărui detenţie a fost la originea unei vaste mişcări de protest care a culminat cu o uriaşă adunare ce a avut loc duminică la Istanbul, relatează AFP. Kiliçdaroglu, şeful Partidului Republican al Poporului (CHP), i-a făcut o vizită lui Berberoglu, deputat al CHP şi fost jurnalist, aflat în închisoarea din Maltepe, în Istanbul, potrivit unui purtător de cuvânt al formaţiunii politice. Berberoglu este condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că ar fi furnizat ziarului de opoziţie Cumhurriyet informaţii considerate confidenţiale.
După încarcerarea lui Berberoglu, liderul CHP a condus un ''Marş pentru Justiţie'', pe un traseu de 450 de km între Ankara şi Istanbul, care s-a încheiat duminică, după 25 de zile de mers pe jos, printr-o adunare ce a reunit sute de mii de persoane. ''Berberoglu a considerat impresionant acest marş şi i-a mulţumit şefului partidului'', a afirmat purtătorul de cuvânt al CHP, adăugând, fără alte precizări, că deputatul ''scrie o carte'', conform Agerpres.
Kiliçdaroglu, care a parcurs, la cei 68 de ani ai săi, 450 de km afişând drept cuvânt de ordine termenul ''Justiţie'' ('Adalet', în limba turcă), a atras o mulţime de oameni impresionantă pe parcursul marşului său. Iniţiativa, fără precedent în Turcia, este cea mai mare manifestare a opoziţiei de la mişcarea contestatară din 2013.































Comentează