Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PSD Constanța TRAGE în Guvern după ce doar primăriile liberale au primit bani: 'Este un abuz intolerabil'

felix stroe

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Felix Stroe, critică modul în care au fost împărţiţi de către Guvern banii către primării şi a dat ca exemplu oraşul Năvodari, care a primit 50.000 de lei, mai puţin decât orice comună condusă de un primar liberal, considerând acest lucru "un abuz intolerabil".

PSD Constanţa a transmis, vineri, un comunicat de presă semnat de preşedintele Felix Stroe, în care se face referire la modul în care au fost împărţiţi banii către autorităţile locale.

Citește și: Traian Berbeceanu se ține de cuvânt! Se confirmă declarația dată pentru Bugetul.ro

"Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa a luat act cu indignare despre modul discreţionar în care au fost împărţiţi banii publici către comunităţile locale de către actualul Executiv condus de PNL. Hotărârea de Guvern prin care sunt repartizate fondurile publice pentru plata cheltuielilor de funcţionare şi asistenţa socială sau protecţia copilului este de-a dreptul scandaloasă. Comunităţi întregi nu primesc niciun leu, iar altora li se repartizează sume absolut ridicole, doar pentru faptul că acei cetăţeni au îndrăznit să voteze altceva decât PNL sau USR”, a arătat Stroe.

El a adăugat că este "un abuz intolerabil” faptul că primării conduse de reprezentanţi PSD au primit sume mici în comparaţie cu banii alocaţi comunităţilor conduse de primari liberali.

"Este un abuz intolerabil. În numele comunităţilor locale din judeţul Constanţa, dar şi al celor din alte judeţe ale ţării care nu au primit niciun leu sau doar sume ridicole, doar pentru „vina” de a fi conduse de primari PSD, aleşi în mod democratic, protestăm vehement! Cel mai strigător la cer este exemplul oraşului Năvodari, care a primit suma de 50.000 de lei, de câteva ori mai puţin decât orice comună din judeţul Constanţa cu primar liberal!? Şi asta în condiţiile în care oraşul Năvodari este al doilea contributor la bugetul de stat din judeţul Constanţa, după municipiul reşedinţă de judeţ, iar cheltuielile sale de funcţionare sunt direct proporţionale. După cum se poate vedea în tabelul acestor distribuţii, TOATE localităţile conduse de primari PSD au fost discriminate, în detrimentul celor conduse de PNL. Ce vină au locuitorii localităţilor asuprite, inclusiv cei care au votat „corect”, PNL sau USR, în alegeri?!”, a mai afirmat Felix Stroe.

Citește și: Marcel Ciolacu, scrisoare către Președintele Klaus Iohannis: ‘Vă solicit să cereți Guvernului să slujească interesul public, nu interesul de partid’

El a precizat că aşteaptă intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în acest caz.

"În acest sens, aşteptăm intervenţia firească a preşedintelul Klaus Iohannis, care trebuie să dovedească, fie şi în al doisprezecelea ceas, că este, constituţional, preşedintele tuturor românilor. Jaful, dispreţuirea şi desconsiderarea românilor trebuie să înceteze!”, a declarat liderul PSD Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.