Liga I: FC U Craiova pierde acasă cu CFR Cluj, scor 0-2

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-11-2021

Actualizat: 20-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FC U Craiova, în etapa a XVI-a a Ligii I, prima a returului, informează News.ro.

Au marcat: Sigurjonsson '65, Deac '89.

0-1, min. 65: Deac a centrat de pe partea dreaptă, iar Sigurjonsson a marcat cu capul;

0-2, min. 89: Păun a scăpat pe contraatac pe partea stângă, a centrat pe jos în mijlocul careului, de unde Deac l-a învins pe Mogoşanu.

Au evoluat următoarele echipe:

FC U Craiova: Mogoşanu - Paramatti, Kovacici, Gajici, Huyghebaert - Asamoah, Albu, Baeten (Compagno '69) - Sidibe (Negru '74), Cl. Bălan, Ondaan (Bauza '74). Antrenor Eugen Trică;

CFR Cluj: Hindrich - Manea, Graovac, A. Burcă, Camora - Bordeianu (Sigurjonsson '46), Boateng (Bouhenna '87), Deac (Costache '90) - Omrani (Culio '71), Debeljuh, Sacko (Păun '46). Antrenor Dan Petrescu:

Cartonaşe galbene: Huyghebaert '66 / Sacko '41, Omrani '59, Burcă '79.

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Kovacs Szabolcs;

Observator: Eduard Dumitrescu şi Ioan Bogdan.

În clasament, lider este CFR Cluj, cu 42 de puncte, echipă urmată de FCSB, 31 de puncte, CSU Craiova, 28 de puncte, Rapid şi FC Botoşani, cu câte 27 de puncte.

FC U Craiova rămâne pe locul 13, cu 14 puncte.

Duminică, se joacă meciurile FC Argeş - CS Universitatea Craiova (ora 18.00) şi FCSB - FC Botoşani (ora 20.30).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri