Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liga Naţiunilor: Spania câştigă trofeul competiției după un meci greu în care a învins Croaţia la loviturile de departajare

reuters.com
spania liga natiunilor

Echipa naţională a Spaniei a învins duminică, la lovituri de departajare, scor 5-4 (0-0, 0-0), echipa naţională a Croaţiei, în finala Ligii Naţiunilor, câştigând trofeul, informează news.ro.

La Rotterdam, pe stadionul De Kuip, prima repriză din finala Ligii Naţiunilor, dintre Spania şi Croaţia, a fost una fără goluri. Echipa antrenată de Luis de la Fuente a avut posesia mai bună, dar o singură ocazie clară la poarta lui Livakovic - şutul lui Gavi, din minutul 12. Croaţia a stat bine în defensivă şi nu a insistat în atac, doar Perisic dându-i ceva emoţii portarului Unai Simon.

Nici repriza secundă nu a excelat în faze periculoase de poartă, cu excepţia ratării lui Ansu Fati, din minutul 84. Atunci Ansu Fati a primit în careu, de la Merino, a şutat, dar Perisic a scos din faţa porţii. Primele 90 de minute s-au încheiat fără gol marcat şi s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Dani Olmo a trimis peste poartă în minutul 103 şi cum tabela nu s-a schimbat, după 120 de minute s-a trecut la lovituri de departajare. Aici Unai Simon a respins şuturile lui Lovro Majer şi Bruno Petkovic, iar Dani Carvajal a transformat lovitura decisivă aducând titlul Spaniei, care câştigă astfel Liga Naţiunilor.

La lovituri de departajare Joselu, Rodri, Mikel Merino, Marco Asensio şi Dani Carvajal au marcat pentru Spania; Nikola Vlasic, Marcelo Brozovic, Luka Modric şi Ivan Perisic au înscris pentru Croaţia. Au ratat: Lovro Majer şi Bruno Petkovic - pentru Croaţia şi Aymeric Laporte pentru Spania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.