Premium
Într-un trecut nu foarte îndepărtat, când președintele Băsescu a luat decizia îndrăzneață de a ignora avizul negativ al Secției pentru procurori a CSM și a numit-o pe Laura Codruța Kovesi, a deschis, fără să vrea, cutia Pandorei în politicile de numire. Kovesi, avizata negativ, nu doar că a supraviețuit în mlaștina birocrației, dar a și înflorit, devenind un far al sistemul judiciar. Ironia sorții? Poate. Dar a transformat procesul de avizare într-o farsă tragicomică. Acum, când avizul CSM se apropie, președinții par să-l privească cu un aer de superioritate sarcastică, ca pe un bilet la loterie pe care nu-l joci așteptând să câștigi, ci doar pentru amuzamentul de a vedea ce numere vor ieși.
Ministra Justiției a propus, președintele Iohannis a numit doi procurori de rang înalt: Mihaiela Iorga Moraru - șef al Secției de combatere a corupției din DNA și Iulian Remus Popa - șef al Secției de urmărire penală din Parchetul General. Deloc pe placul colegilor activiști, din diverse motive, cei doi procurori au avut avize negative din partea Secției pentru procurori a CSM. Și, deși avizele sunt consultative potrivit legii, a reizbucnit corul celor care ar dori ca justiția să decidă pentru ea însăși, prin dictatul CSM în acest caz, în loc să fie asumate toate aspectele de „checks and balances” pe care legiuitorul le-a avut în vedere prin intituirea unui mecanism de numire în funcții dependent de voința politică.
Desigur, Comisia Europeană a avut grijă de-a lungul anilor să ne amintească, în rapoartele MCV și nu numai, că decidentul politic ar face bine să țină cont de avizele consultative ale CSM. Logica reducerii influenței politice a fost însă subminată încă de la începuturile perioadei „de glorie” a justiției-spectacol, când președintele Traian Băsescu a propus-o pe Laura Codruța Kovesi pentru un al doilea mandat de procuror general. „Din raportul prezentat și interviul susținut se desprinde lipsa unei viziuni manageriale privind organizarea și eficientizarea activității instituției pe care o conduce”, se arăta în avizul Secției pentru procurori a CSM din 2009, adoptat în unanimitate. Nu era vorba despre un procuror necunoscut, cu un potențial ascuns, ci de persoana care tocmai condusese parchetele din România timp de trei ani.
Este puțin proobabil ca „lumea bună” a justiției, așa-zișii „reformiși” să îndrăznească, privind retrospectiv, să critice numirea lui Kovesi la Parchetul General în 2009. Politicienii au învățat rapid că se poate, că o critică de un paragraf într-un raport MCV nu doare atât de rău. A existat și reversul medaliei, pentru că au urmat alte numiri cu nesocotirea avizelor negative date de CSM. Non-selecția ministrului Predoiu de la începutul anului 2020 a propulsat în fruntea Parchetul General un personaj bizar, pe care doar trecutele legături cu serviciile îl recomandau. La DIICOT, povestea s-a repetat, prin numirea Giorgianei Hosu, cu consecința unui mandat finalizat înainte de termen.
Cât de credibili mai sunt „avizatorii” de la CSM?
Avizul CSM în cazul celor doi procurori nu a fost unul surprinzător pentru cei care cunosc relațiile din interiorul magistraturii. Niciun moment, în timpul interviurilor, cei cinci membri ai Secției pentru procurori nu au lăsat impresia că ar fi vreo posibilitatea de a acorda un aviz pozitiv. Părerile erau deja formate, pe alte considerente, mai puțin accesibile publicului larg. De altfel, în cazul procurorului Iulian Remus Popa, pe site-ul CSM nici nu a fost publicat fragmentul în care acesta își prezintă viziunea pentru mandatul propus. Apare în schimb sesiunea de întrebări și răspunsuri, care lasă impresia unui pluton de execuție confruntat cu o victimă care are la rândul ei în brațe o mitralieră.
În precedentul CSM, interviurile nu erau despre competențe, ci despre găști, simpatii și antipatii. În actualul CSM, umbrele care planează asupra membrilor procuror taie serios din credibilitatea oricărui aviz. Cei mai duri intervievatori sunt tocmai cei care au ei înșiși probleme.
Cazul procurorului Daniel Horodniceanu este deja cunoscut. Acesta a fost protagonistul unui scandal cu poliția. Oprit în trafic, fostul șef DIICOT a trecut la amenințări: „Eu sunt în măsură să fac orice!”, „Pe mine mă cunoaște toată poliția din județ”, „Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului”. În mod evident, Horodniceanu a intrat în atenția Inspecției Judiciare, care a constatat indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare și l-a trimis la judecata CSM. Adică a propriilor colegi din Secție, care l-au „albit” rapid. Pe perioada cercetării disciplinare a lui Horodniceanu, procurorul Iulian Remus Popa era șeful Direcției de insecție pentru procurori de la Inspecția Judiciară, adică tocmai omul care a supervizat cercetarea. Horodniceanu nu a considerat că ar fi vreun motiv de abținere când s-a pus problema să avizeze numirea lui Popa.
Un alt procuror din CSM, foarte activ la interviurile celor doi procurori propuși de MJ și preocupat de sesizările la CJUE, este Claudiu Sandu. Fost șef al Parchetului Tribunalului Brașov, acesta are în palmares performanțe deloc de invidiat. Legăturile cu Inspecția Judiciară sunt și în acest caz puternice, pentru că, în urma unui control managerial efectual în 2021, inspectorii judiciari au descoperit un adevărat dezastru la PT Brașov, generat de deciziile manageriale total neinspirate ale prim-procurorului Sandu. Deși s-a recomandat revocarea procurorului din funcția de conducere, fostul CSM a respins concluziile raportului. Același Claudiu Sandu, împreună cu ilistrul său subordonat și coleg de asociație (Bogdan Codreanu), a trimis în judecată o unitate militară esențială pentru NATO - Spitalul Militar Brașov. A fost nevoie de intervenția ÎCCJ pentru ca procurorii brașoveni să afle că o unitate militară nu poate fi autor al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.
Cât de relevant mai este, așadar, avizul CSM la numirea procurorilor de rang înalt. Atât de relevant cât s-a stabilit anterior, când s-au închis ochii de dragul unor personaje. Iar anvergura profesională și morală a unor magistrați chemați vremelnic să exercite un mandat constituțional nu face decât să ne dezvăluie o cheie de exegeză deloc plăcută pentru revolta din anumite zone: nu este vorba despre politic vs justiție, nici măcar despre justiție vs servicii. E doar o gașcă supărată că de la o vreme nu mai reușește să acapareze tot „ciolanul”.
