LIVE TEXT - Război în Israel: Israelul avertizează: Un eventual armistițiu în Gaza nu va compromite lupta împotriva Hezbollah

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-02-2024

Actualizat: 27-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: usatoday.com

Ministrul Apărării Yoav Gallant a afirmat că potențialul armistițiu în confruntările cu Hamas din Fâșia Gaza nu va afecta obiectivul Israelului de a contracara prezența Hezbollah-ului libanez la granița sa nordică.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Israel

UPDATE 27 februarie, ora 17.45: Netanyahu anunță punctul cheie care va aduce 'victoria totală' a Israelului în Gaza

Continuarea aici.

UPDATE 27 februarie, ora 15.05: Hamas analizează termenii unui acord pentru încetarea focului în Fâşia Gaza

Există temeri tot mai mari că Hamas ar putea respinge termenii unui acord pentru încetarea focului în Fâşia Gaza care a fost schiţat în Paris, la finalul săptămânii, relatează Rador Radio România.

Grupul studiază încă proiectul şi urmează să dea un răspuns. Acordul ar presupune o pauză militară de 40 de zile care ar viza toate operaţiunile militare şi un schimb de prizonieri palestinieni pentru ostatici israelieni. Hamas a solicitat în mod repetat o încetare permanentă a focului şi retragerea tuturor forţelor israeliene din Fâşia Gaza.

UPDATE 27 februarie, ora 12.30: Alegătorii israelieni au început să voteze în alegerile municipale amânate de două ori din cauza războiului

Alegătorii israelieni au început să voteze marţi în alegerile municipale prevăzute iniţial pentru sfârşitul lui octombrie, dar amânate de două ori din cauza războiului declanşat pe 7 octombrie între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, informează AFP.

În plin război, circa 7,2 milioane de alegători sunt chemaţi la urne în Israel, la Ierusalim, în coloniile din Cisiordania ocupată şi în o parte a Platoului Golan anexat.

În oraşele şi kibbutzurile din apropiere de Fâşia Gaza, precum şi în oraşele din nordul Israelului, lângă frontiera cu Libanul, scena unor schimburi de focuri intense între armata israeliană şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, alegerile municipale au fost amânate în noiembrie. Aproape 150.000 de israelieni au fost strămutaţi de război sau de ostilităţile din aceste două regiuni.

Doi candidaţi în alegerile din zonele evacuate au fost ucişi în atacul fără precedent lansat pe 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului, care a făcut cel puţin 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP realizat pe baza unor date oficiale israeliene.

Drept represalii, Israelul a declarat război pentru a distruge Hamas, război care a făcut până acum 29.782 de morţi în Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, mişcarea islamistă la putere în Gaza.

Palestinienii din Ierusalimul de Est, sector al oraşului sfânt ocupat din 1967 de Israel, nu pot vota în alegerile legislative, însă au dreptul să voteze în cele municipale. Ei reprezintă circa 40% din populaţia Israelului, însă votează în general foarte rar în alegerile municipale.

Pentru prima dată după 1967, un candidat al minorităţii arabe israeliene, Walid Abou Tayeh, anunţase ca va candida pentru primăria israeliană a Ierusalimului, însă în final nu şi-a depus candidatura.

La Tel Aviv, consilierul municipal Amir Badran este primul arab israelian care candidează pentru primăria metropolei. După atacurile din 7 octombrie, acest avocat a înfiinţat santinele pe străzile cartierului mixt, arab şi evreiesc, al Jaffa, îndemnând să se spună "nu violenţei, nu rasismului".

Însă şansele ca el să fie ales în fruntea celui mai mare oraş al Israelului sunt mai degrabă mici în faţa primarului aflat la sfârşit de mandat Ron Huldai şi a fostului ministru centrist al economiei Orna Barbivai.

Soldaţii israelieni, inclusiv cei desfăşuraţi în Fâşia Gaza, au început să voteze de săptămâna trecută.

"Urne militare au fost înfiinţate în Fâşia Gaza şi la frontiera de nord", potrivit armatei, care a precizat că 925 de urne au fost aduse la faţa locului "pentru ca toţi soldaţii şi rezerviştii" să-şi poată îndeplini datoria electorală.

Chiar dacă unele scrutinuri constituie trambuline pentru responsabili politici cu ambiţii naţionale, alegerile pentru primari şi consilieri municipali, care au loc la fiecare cinci ani, sunt considerate în general o chestiune locală.

Al doilea tur al scrutinului era prevăzut pentru 12 martie, însă a fost avansat pentru 10 martie din cauza începutului Ramadanului.

Rata de absentare în 2018, la cele mai recente alegeri municipale, s-a ridicat la peste 40%, aminteşte AFP.

UPDATE 27 februarie, ora 12.oo: Hezbollah anunţă lansarea unei salve de rachete asupra unei baze militare israeliene

Gruparea şiită Hezbollah a anunţat marţi că a lansat o salvă de rachete în direcţia unei baze de supraveghere aeriană din Israel, drept răspuns la atacul cel mai în profunzime lansat până acum de armata israeliană pe teritoriul Libanului, relatează Reuters.

Avioane israeliene au lovit luni Valea Bekaa, provocând moartea a cel puţin doi membri Hezbollah, în atacul cel mai în profunzime pe teritoriul libanez după declanşarea ostilităţilor în octombrie anul trecut, au declarat surse din Liban.

Armata israeliană a precizat că a lovit apărarea antiaeriană a Hezbollah din zonă drept răspuns la doborârea unei drone israeliene, despre care Hezbollah susţine că a lovit-o cu o rachetă sol-aer mai devreme în cursul zilei de luni.

Drept răspuns la loviturile aeriene din Valea Bekaa, Hezbollah a lansat luni 60 de rachete asupra unei baze a armatei israeliene de pe platoul Golan, ocupat de Israel. Grupul nu a precizat câte rachete a lansat marţi dimineaţă, dar a menţionat că este vorba despre "o salvă mare".

Atacurile marchează o intensificare a celui mai grav val de violenţe dintre gruparea libaneză Hezbollah şi Israel de la războiul lor din 2006, alimentând preocupări privind o potenţială escaladare şi o extindere a războiului Israelului din Fâşia Gaza în alte zone din regiune, notează Reuters.

UPDATE 27 februarie, ora 11.15: Biden afirmă că Israelul este de acord să oprească atacurile din Gaza în perioada Ramadanului

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Israelul este de acord să oprească activităţile militare în Gaza pentru luna sfântă musulmană a Ramadanului, în timp ce Hamas studiază un proiect de propunere pentru un armistiţiu care include o pauză în lupte şi un schimb de deţinuţi şi ostatici, relatează Reuters, potrivit news.ro

"Se apropie Ramadanul şi există un acord din partea israelienilor ca ei să nu se angajeze în activităţi în timpul Ramadanului, de asemenea, pentru a ne da timp să îi scoatem pe toţi ostaticii", a declarat Biden în timpul unei apariţii la emisiunea "Late Night with Seth Meyers" de la NBC.

Ramadanul începe în seara zilei de 10 martie şi să se încheie în seara zilei de 9 aprilie.

Continuarea AICI!

UPDATE 27 februarie, ora 9.00: Relatări despre carduri SIM israeliene activate înainte de atacul de la 7 octombrie provoacă un val de emoţie în Israel

Relatările despre activarea unor carduri SIM israeliene de către terorişti cu puţin timp înainte de atacul de la 7 octombrie 2023 de pe teritoriul Israelului provoacă un val de emoţie în statul israelian, relatează luni media locale.

The Times of Israel a relatat că armata a fost nevoită să reacţioneze după ce postul Channel 14 a difuzat duminică informaţii potrivit cărora circa 1.000 de carduri SIM au fost activate simultan cu doar câteva ore înainte ca militanţii din mişcarea palestiniană Hamas şi alte grupuri extremiste să atace sudul Israelului pe 7 octombrie, omorând circa 1.200 de persoane şi răpind alte 250.

Forţele israeliene de apărare (IDF) şi serviciul de informaţii interne Shin Bet au precizat că informaţiile potrivit cărora 1.000 de carduri SIM au fost activate simultan în Fâşia Gaza înainte de atac sunt "false şi departe de adevăr", potrivit The Times.

Cele două entităţi au menţionat totuşi că "numai câteva zeci de carduri SIM, care au fost pornite în timpul unor evenimente precedente", au fost activate în Gaza, dar că acestea au mai fost folosite în trecut şi fără ca să se întâmple ceva, a menţionat ziarul.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a negat luni iniţial că prim-ministrul a ştiut de activarea cardurilor SIM înainte de ştirea Channel 14 de duminică. Mai târziu în cursul zilei de luni totuşi, biroul a clarificat că acesta nu ştia despre numărul de carduri care ar fi fost activat vehiculat de canalul de televiziune.

Lui Netanyahu i s-a spus "la începutul războiului ... că teroriştii au utilizat zeci de SIM-uri israeliene", a relatat The Times of Israel citând biroul premierului.

Şeful statului major al armatei din Israel Herzi Halevi a declarat în cursul acestei luni că a fost declanşată o anchetă minuţioasă asupra greşelilor care au făcut posibil masacrul de pe 7 octombrie. Netanyahu nu şi-a asumat încă responsabilitatea pentru eşecurile politice şi militare care au făcut posibil acest atac, notează dpa.

content-image

UPDATE 27 februarie, ora 7.30: Joe Biden a fixat deadline în Orientul Mijlociu: vrea să oprească ofensiva dezlănțuită a Israelului

Preşedintele american Joe Biden a declarat că speră să se ajungă la o încetare a focului "până lunea viitoare" în războiul dintre Israel şi Gaza potrivit BBC, informează News.ro.

Comentariile sale au fost făcute în contextul în care s-au înregistrat unele progrese în negocierile în curs de desfăşurare între Israel şi reprezentanţii Hamas în Qatar.

"Consilierul meu de securitate naţională îmi spune că suntem aproape", a declarat Biden.

Israelul a lansat o campanie aeriană şi terestră pe scară largă în Gaza după ce atacatorii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului la 7 octombrie. Atacatorii au luat, de asemenea, 253 de persoane ostatice, dintre care o parte au fost eliberate între timp.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, administrat de Hamas, afirmă că cel puţin 29 782 de persoane au fost ucise în teritoriu de atunci, dintre care 90 numai duminică.

Continuarea AICI!

UPDATE 27 februarie, ora 6.30: Statele Unite salută reformele în curs ale Autorităţii Naţionale Palestiniene

Statele Unite au salutat luni procesul de reformă iniţiat în cadrul Autorităţii Naţionale Palestiniene ca reacţie la demisia prim-ministrului Mohammed Shtayyeh, informează AFP.

"Salutăm măsurile luate de Autoritatea Palestiniană pentru a se reforma şi a se revitaliza", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

El a subliniat că secretarul de stat Antony Blinken a încurajat Autoritatea Naţională Palestiniană "să ia aceste măsuri" în timpul discuţiilor sale recente cu preşedintele Mahmoud Abbas.

"Credem că aceste măsuri sunt pozitive. Credem că ele constituie o etapă importantă în direcţia reunificării Fâşiei Gaza şi Cisiordaniei sub egida Autorităţii Palestiniene", a adăugat el.

Matthew Miller a refuzat să comenteze direct demisia guvernului premierului Mohammed Shtayyeh, subliniind că este o chestiune internă a Autorităţii Naţionale Palestiniene.

Preşedintele Abbas a acceptat luni demisia guvernului, anunţată mai devreme în cursul zilei, într-un moment în care negocierile din culise se intensifică pentru reformarea conducerii politice palestiniene în contextul discutării viitorului politic al Fâşiei Gaza după război.

După confruntările fratricide din iunie 2007, conducerea palestiniană a fost împărţită între Autoritatea Naţională Palestiniană a lui Mahmoud Abbas, care exercită o putere limitată în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967, şi Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

UPDATE 27 februarie, ora 02.30: Dezvăluirea care îl doboară pe Benjamin Netanyahu: oamenii Mossad au rupt tăcerea

Serviciile secrete i-au oferit lui Netanyahu oportunitatea de a ataca sursele de venit ale grupării teroriste Hamas înainte de atacurile din 7 octombrie, dar Netanyahu a respins-o, potrivit unui agent de informații. Dezvăluirea vine într-un context extrem de complicat pentru Netanyahu, care este contestat de tot mai mulți oameni în Israel.

Gruparea teroristă Hamas, care guvernează Fâșia Gaza, are o rețea financiară de un milion de dolari pe care o controlează din țări precum Turcia, reţea care este esențială pentru a-și finanța arsenalul de arme și care ar fi putut fi atacată de Israel. Cu toate acestea, guvernul acestei țări a respins operațiunea.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri