LIVE TEXT Război în Ucraina, 28 august - Lipsă acută de echipamente și oameni în armata rusă: Rusia ar anula exercițiile Zapad-23

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-08-2023

Actualizat: 29-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: epthinktank.eu

Conducerea ucraineană pregătește să facă noi solicitări de recrutare pentru a menține eforturile de luptă împotriva invaziei forțelor ruse, conform informațiilor de sâmbătă furnizate de dpa. "Armata ne-a abordat și este posibil să fie un apel suplimentar", a declarat sâmbătă secretarul Consiliului Național de Securitate, Olexii Danilov, într-un interviu pentru o stație de radio ucraineană. Cu toate acestea, mobilizarea nu va depăși limitele stabilite inițial la începutul războiului.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina în timpul zilei de luni, 28 august 2023, pe măsură ce apar.

UPDATE 28 august, ora 21.00 -  Rusia ”foarte probabil” a anulat exerciţiul militar strategic comun cu Belarusul Zapad, estimează spionajul britanic

Ministerul britanic al Apărării estimează luni că ”foarte probabil” Rusia a anulat exerciţiul militar strategic ruso-belarus Zapad (”Vest”), ”pentru că are prea puţine trupe şi echipament disponibile”, relatează CNN.

Zapad era programat în septembrie, precizează ministrul britanic în buletinul său informativ.  Zapad este un eveniment anual important în calendarul militar al Moscovei, organizat din patru în patru ani, prin rotaţie, în patru regiuni militare. În 2021 au participat 200.000 de militari, peste 80 de aeronave şi elicoptere şi 15 nave, experții fiind de părere că ”Zapad 2021 a fost prima pregătire a Rusiei a unor operaţiuni la o scară comparabilă celor întreprinse în Ucraina un an mai târziu”.

Spionajul britanic estimează că exerciţiul din acest an ar putea să fi fost anulat din mai multe motive. ”Performanţa slabă a armatei ruse în Ucraina a relevat cât de limitată este valoarea formativă a exerciţiilor strategice comune şi că acestea sunt în mare parte demonstrative. Rusia probabil a anulat ZAPAD 2023 pentru că are prea puţine trupe şi echipament disponibile”, se arată în buletinul de luni.

Acesta nu ar fi primul exerciţiu militar redus de Moscova, după invazia Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezidat o paradă militară de Ziua Victoriei mai redusă decât de obicei, la Moscova, la 9 mai, a cărei singură ”vedetă” a fost un tanc de tip T-34 din al Doilea Război Mondial, după ce în anii dinainte zeci de tancuri au fost desfăşurate la eveniment.

content-image

 

UPDATE 28 august, ora 20.20 - CNN: O bază din Energodar a poliției ruse a fost lovită cu drone

 

O explozie a avut loc luni la într-o bază rusească în oraşul ucrainean Energodar, ocupat de ruşi, situat în apropiere de Centrala Nucleară Zaporojia, în cadrul unei operaţiuni a rezistenţei, anunţă spionajul militar ucrainean, relatează CNN.

Această explozie a avut loc luni dimineaţa, la cartoerul general al Forţelor Speciale din Poliţia rusă Antirevoltă, bunoscute sub numele de Unitatea OMON, anunţă într-o postare pe Telegram Direcţia Principală de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR MO).

”În urma operaţiunii rezistenţei locale coordonate de Informaţiile Apărării Ucrainei, o «cazarmă» improvizată a Unităţii Ahmat-1 a Gărzii Naţionale ruse a fost avariată”, precizează GUR.

Ahmat-1 este o unitate cecenă. După ocuparea Energodar, combatanţi ceceni au ocupat un sediu al unei sucursale bancare ucrainene, precizează spionajul militar ucrainean

Niciun civil nu a fost rănit sau ucis în acest atac, precizează spionajul militar ucrainean.

Un reprezentant al ocupaţiei ruse în Energodar, Vladimir Rogov, a recunoscut că această clădire administrativă militaro-civilă a fost lovită de o dronă.

content-image

UPDATE 28 august, ora 20.00 - Kievul ordonă noi evacuări obligatorii ale copiilor din comunităţi de pe linia frontului

Autorităţile ucrainene au ordonat o evacuare obligatorie a copiilor din două districte din regiunea Zaporojie (sud) bombardate intensiv de către ruşi, relatează CNN.

Evacuarea din districtele Vasîlivski şi Pologivskii este obligatorie, a anunţat la televiziunea naţională vicepremierul Irina Vereşciuk. Aproximativ 50 de civili ar mai locui în cele două districte.

O evacuarea obligatorie a avut loc în districtul Kupiansk, în regiunea Harkov, de asemenea bombardată intensiv în ultimele săptămâni.

În regiunea Doneţk (est), ”89 de copii din 11 aşezări sunt evacuaţi azi într-o acţiune în desfăşurare”, a anunţat vicepremierul.

content-image

UPDATE 28 august, ora 19.00 - Un al doilea cargou care a plecat din Ucraina ajunge la Istanbul, în pofida blocadei ruse la Marea Neagră

O a doua navă care a plecat din Ucraina, după abandonarea în iulie a Acordului de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, a sosit luni la Istanbul, în pofida unei blocade ruseşti şi ameninţării Rusiei de a a ataca nave care pleacă din Ucraina, potrivit unor site-uri de trafic maritim, relatează AFP.

Vrachierul Primus, care navighează sub pavilionul Liberiei, a navigat în largul coastelor României şi Bulgariei, state membre NATO, după ce a plecat de la Odesa duminică.

Rusia ameninţă să atace nave care pleacă din Ucraina, la Marea Neagră, după ce a ieşit în iulie din acord.

Ea a tras, la începutul lui august, tiruri de somaţie a unui cargou aparţinând unei companii turceşti care se îndrepta către Izmail, un port la Dunăre, în sudul Ucrainei.

content-image

UPDATE 28 august, ora 18.05 - TASS: Scholz și Macron au fost surprinși că Putin nu s-a referit la sancțiuni în timpul convorbirilor cu ei din 2022

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Franţei, Emmanuel Macron, au fost surprinși că, în timpul convorbirilor telefonice cu președintele rus Vladimir Putin din martie 2022, acesta nu a deschis subiectul sancţiunilor impuse Moscovei - scrie ziarul "Bild".

"Ceva mă îngrijorează mai mult decât negocierile: el (Putin) nu se plânge deloc de sancțiuni. Nu știu dacă a făcut asta în convorbirile cu preşedintele francez (Macron). Totuşi, el nici măcar nu le-a menționat" - scrie "Bild", citând declaraţiile lui Scholz făcute în timpul conversației cu liderul francez după discuțiile purtate cu președintele Federației Ruse. "Nici cu mine nu" - a răspuns Macron. Concomitent, cancelarul german a subliniat că președintele Rusiei și-a exprimat punctul de vedere cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina.

"Mi-a spus despre toate ideile sale, despre cum se poate găsi un compromis. A vorbit despre demilitarizare, denazificare" - a spus Scholz, adăugând că liderul rus a vorbit și despre necesitatea recunoașterii Crimeii ca parte a Federației Ruse și despre independența republicilor populare Doneţk şi Lugansk, care ulterior au intrat în componenţa Rusiei.

content-image

UPDATE 28 august, ora 17.45 - CNN: Preşedintele Zelenski speră ca Ucraina să aibă garanţii de securitate din partea SUA similare cu cele acordate Israelului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că speră ca Ucraina să obțină garanții de securitate din partea Statelor Unite similare celor de care se bucură Israelul. Într-un interviu acordat presei ucrainene, Volodimir Zelenski a precizat că garanțiile de securitate includ "atât un scut, cât și o sabie", iar astfel de garanții ar veni prin procesul de aderare a Ucrainei la NATO, dar ar fi consolidate printr-un acord bilateral cu SUA.

"Probabil că vom avea cu SUA un model similar cu cel israelian, în care vom avea arme, tehnologie, instruire, finanțe etc. Ceva asemănător cu ce are Israelul, dar noi avem un inamic diferit" - a subliniat Volodimir Zelenski. Un astfel de acord nu va depinde de cine se află la Casa Albă - a mai spus preşedintele Zelenski, penmtru că va fi nevoie de aprobarea Congresului SUA.

SUA și Israelul au semnat multiple acorduri de securitate de la înființarea statului Israel, iar SUA garantează ceea ce se numește un "avantaj militar calitativ" pentru Israel în comparație cu alte forțe din regiune.

content-image

UPDATE 28 august, ora 17.15 - CNN: Ucraina ar putea organiza alegeri prezidenţiale în 2024

Într-un interviu acordat presei ucrainene, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnalat că Ucraina ar putea organiza alegeri prezidențiale anul viitor, deși în prezent se află sub legea marțială. "Ne apărăm democrația și țara, de aceea oamenii vorbesc despre alegeri. Există un proces politic, iar acesta nu poate fi interzis", a declarat Volodimir Zelenski.

content-image

UPDATE 28 august, ora 16.45 - Ucraina are nevoie de mai mult sprijin, altfel Rusia nu se va opri, avertizează Maia Sandu

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat pentru CNN că "Ucraina trebuie să primească mai mult sprijin şi toată lumea ar trebui să înţeleagă că dacă Ucraina nu este ajutată, atunci Rusia nu se va opri la Ucraina sau la Moldova".

Maia Sandu a adăugat că speră că mai mult sprijin va veni în curând, astfel încât Ucraina să-şi poată recupera teritoriile şi să putem asista la "sfârşitul acestui război nebunesc".

Maia Sandu a menționat că în Transnistria există un regim care este susţinut de Rusia. "Există trupele ruseşti care sunt staţionate ilegal în regiunea transnistreană. Şi, bineînţeles, acesta este modul în care autorităţile ruse încearcă să influenţeze lucrurile în Republica Moldova", a spus Sandu.

Republica Moldova nu este în prezent membră a Uniunii Europene, dar a depus o cerere de aderare la scurt timp după ce Rusia şi-a lansat invazia, iar apoi a primit statutul de candidat în iunie 2022. Preşedinta Maia Sandu a precizat că "este un proces lung" şi a recunoscut că "există încă judecători corupţi şi procurori corupţi (în Republica Moldova) care nu vor ca reformele să aibă succes". Ea a subliniat însă că "democraţia din Moldova se va păstra atunci când ţara va deveni stat membru al UE".

Întrebată despre moartea lui Evgheni Prigojin, Maia Sandu a menţionat că "acest lucru nu face decât să reconfirme riscurile care vin dinspre Rusia, o ţară care nu are justiţie. Din păcate, acest lucru nu se limitează la graniţele Rusiei. Din păcate, acesta este modul în care Rusia acţionează şi faţă de vecinii săi", a spus Maia Sandu.

content-image

UPDATE 28 august, ora 16.10 - Polonia şi ţările baltice vor închide graniţa cu Belarus, dacă va avea loc un "incident critic"

Polonia şi statele baltice îşi vor închide complet graniţele cu Belarus dacă va avea loc un "incident critic" în care vor fi implicaţi mercenari din grupul Wagner sau imigranţi ilegali, a declarat luni ministrul polonez de interne, într-o conferinţă de presă susţinută alături de colegii săi baltici, pe fondul creşterii tensiunilor pe flancul estic al NATO, relatează Reuters.

Letonia, Lituania şi Polonia, ţări membre UE şi NATO, care au graniţă comună cu Belarus, sunt din ce în ce mai preocupate de securitatea frontierelor de când sute de mercenari ruşi Wagner, care au căpătat experienţă în luptă, au sosit în Belarus la invitaţia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

De asemenea, aceste ţări au observat o creştere a numărului de migranţi, în principal din Orientul Mijlociu şi Africa, care au încercat să treacă graniţa în ultimele luni şi acuză Belarusul că le facilitează trecerea, o afirmaţie pe care Minskul o respinge.

În condiţiile în care se crede că şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis într-un accident de avion săptămâna trecută, soarta reţelei de operaţiuni militare şi comerciale pe care el şi Wagner au creat-o pentru Rusia în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa rămâne neclară.

Ministrul lituanian de interne, Agne Bilotaite, a explicat presei că există două criterii care ar putea duce la închiderea frontierei."În primul rând, un incident armat la graniţa uneia dintre ţări. Incidentul ar trebui să reprezinte o ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale", a spus ea. "Celălalt criteriu este o pătrundere în masă a migranţilor prin frontiera unuia dintre state", a completat ea.

content-image

UPDATE 28 august, ora 15.30 - Președintele Ungariei îl îndeamnă pe Zelenski să negocieze cu Putin: Războiul din Ucraina nu are o soluție militară

Ungaria se pronunţă în favoarea încetării imediate a focului în Ucraina pentru că este convinsă că acest conflict nu poate fi rezolvat pe cale militară.

Continuarea aici.

content-image

UPDATE 28 august, ora 14.38: Când ar putea Ucraina să utilizeze avioane F-16 - Anunțul făcut de Oleksi Reznilov

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznilov, a declarat pentru "Bild" că Ucraina ar putea începe să folosească avioane de vânătoare F-16 în primăvara anului 2024, relatează RBC, potrivit Rador.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 14.28: Rusia caută modalităţi prin care să poată ocoli apărarea antiaeriană a Ucrainei (GUR)

Vadim Skibiţki, reprezentant al Direcţiei Principale de Informaţii din Ministerul Apărării de la Kiev, susţine că, înaintea perioadei de toamnă-iarnă, Rusia desfăşoară misiuni de recunoaștere pentru a identifica instalaţiile sistemului energetic al Ucrainei. De asemenea, potrivit datelor GUR, ruşii lucrează la diferite metode de utilizare a rachetelor și a dronelor și caută rute pentru a ocoli apărarea antiaeriană ucraineană. Skibiţki este de părere că, cel mai probabil, ruşii nu vor lansa atacuri masive similare celor din toamna și iarna anului trecut, când au tras câte 70-100 de rachete simultan. "Rușii își dau seama că s-ar putea să nu își atingă obiectivul şi doar îşi vor epuiza rezervele, așa cum au făcut anul trecut" - a explicat Skibiţki.

UPDATE 28 august, ora 13.25: Zelenski, despre un eventual atac asupra Rusiei: Cred că acesta este un mare risc, cu siguranţă vom fi lăsaţi singuri

Coaliţia care sprijină lupta Ucrainei împotriva invaziei ruse nu va sprijini Kievul dacă acesta va muta ostilităţile pe teritoriul rusesc, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de CNN.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 11.52: Forțele armate ucrainene avansează încet pe front: mișcări de trupe în zona de Sud

Forțele armate ucrainene avansează încet pe front: mișcări de trupe în zona de Sud

Viceministrul apărării de la Kiev, Hanna Maliar, a declarat, luni, că, săptămâna trecută, Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat localitatea Rabotine (regiunea Zaporojie) şi au dezocupat încă un kilometru pătrat de teritoriu în direcția Bahmut, informează Rador.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 11.00: Lipsă acută de echipamente și oameni în armata rusă: Rusia ar anula exercițiile Zapad-23

Rusia ar putea anula exercițiile obișnuite Zapad din septembrie din cauza lipsei de personal și echipament, precum și din cauza fricii de critici, potrivit informațiilor Marii Britanii.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 10.35: Serviciile secrete ale Ucrainei fac dezvăluiri bombă: Rusia are pregătite 500 de rachete care fac prăpăd la sute de kilometri distanță

Vadim Skibiţki, șef adjunct al Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev, susţine că Rusia are acum cel puțin 585 de rachete (fără a lua în calcul rachetele de tip Kh-22) care au o rază de acţiune de peste 500 de kilometri și cu care ruşii atacă cel mai adesea diferite regiuni ale Ucrainei.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 9.58: Regiunea Zaporijjia - Explozii în apropiere de Melitopol şi Iakimivka, oraşe ocupate de ruşi

Primarul legitim al oraşului ucrainean Melitopol (regiunea Zaporijjia, n.r.), Ivan Fedorov, a raportat explozii, luni dimineaţă, în apropierea orașelor temportar ocupate Melitopol și Iakimivka. "Ocupanților din regiunea Zaporijjia le este cald. Locuitorii raionului Melitopol raportează explozii lângă Melitopol și lângă Iakimivka" - a scris Fedorov pe Telegram. În plus, potrivit acestuia, la Tokmak, de asemenea, au avut loc explozii, în cursul zilei de duminică. Aceste explozii raportate de Fedorov sugerează atacuri asupra trupelor invadatoare ruse.

UPDATE 28 august, ora 8.20: Bombardamente ruseşti în regiunile Dnipropetrovsk şi Poltava

Şeful Administraţiei Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a anunţat că, în noaptea de 27 spre 28 august, invadatorii ruşi au lovit Ucraina cu rachete. În Poltava a fost distrusă o instalație industrială, iar în Krivi Rih au fost avariate mai multe case particulare. Rușii au atacat şi raionul Nikopol, folosind artileria împotriva comunităților teritoriale unite Marhaneţ și Mirove, unde a fost avariată o locuinţă. Bombardamentele de noaptea trecută nu s-au soldat cu victime.

content-image

UPDATE 28 august, ora 8.15: Naționaliștii ruși resping încercările Moscovei de a reduce la tăcere criticile față de război (ISW)

Bloggerii ruși de dreapta au respins încercările statului de a înăbuși criticile publicând videoclipuri cu soldați bine echipați din prima linie, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) pe 28 august.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 8.13: Condiția lui Zelenski pentru a organiza alegeri în Ucraina: 'Nu voi lua bani de la armament pentru a-i folosi la alegeri'

Condiția lui Zelenski pentru a organiza alegeri în Ucraina: 'Nu voi lua bani de la armament pentru a-i folosi la alegeri'

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, răspunzând la îndemnurile unui senator american de a anunţa alegeri în 2024, a declarat că un scrutin ar putea avea loc pe timp de război dacă partenerii ar împărţi costurile, legislatorii ar aproba şi toată lumea ar ajunge la urne, relatează Reuters, informeză News.ro.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 8.10: Noi atacuri cu drone asupra Rusiei - Au fost vizate Moscova și Briansk

Rusia a dejucat atacuri nocturne ale dronelor ucrainene în regiunile Moscova şi Briansk (vest), au declarat luni dimineaţa autorităţile ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Detalii aici

content-image

UPDATE 28 august, ora 04.10: Otrăviri, împușcări și la căderi de la fereastră: cum i-a redus Rusia la tăcere pe opozanții lui Putin

De la otrăviri la împușcări și la căderi de la fereastră, iar acum la posibile prăbușiri de avioane, Kremlinul a fost acuzat de numeroase atacuri mortale, scrie theguardian.com.

Forma atacurilor a variat, de la lenjerie infestată cu paralizantul novociok și la ceai cu poloniu la asasinate clare, prin gloanțe, dar, pe parcursul celor 23 de ani de președinție ai lui Vladimir Putin, criticii Kremlinului, jurnaliștii și spionii fugari au primit același tratament nemilos pentru că s-au opus guvernării sale.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 28 august, ora 01.00: Forțele armate ucrainene au străpuns apărarea rusă într-o zonă cheie de pe front

Forţele armate ale Ucrainei au depăşit unele dintre cele mai importante poziţii defensive ale Rusiei, conform unor rapoarte din sudul Ucrainei, informează BBC, potrivit Rador.

După trei luni de lupte grele, la sud-est de Zaporojie, unele unităţi ucrainene au reuşit să treacă de prima linie a apărării ruse.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri