LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse din Avdiivka ar avea nevoie de pauză operațională

Autor: George Traicu

Publicat: 20-02-2024

Actualizat: 20-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: AI

Operațiunile ofensive rusești de la Avdiivka vor necesita probabil o „pauză operațională” după retragerea trupelor ucrainene din orașul din prima linie, a scris Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) în raportul lor din 19 februarie.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 20 februarie, ora 13.00:  Cinci civili au fost ucişi într-un atac rusesc în regiunea Sumî

Cinci civili au fost ucişi într-un atac rusesc în regiunea Sumî, situată în nord-estul Ucrainei, la graniţa cu Rusia, a anunţat marţi Comandamentul de Nord al armatei ucrainene, relatează AFP, informează Agerpres.

"Conform informaţiilor preliminare, cinci civili au fost ucişi, o casă a fost avariată" în satul Nova Sloboda, a anunţat armata ucraineană pe Telegram, evocând tiruri de artilerie şi un atac cu drone asupra acestei localităţi situate la circa zece kilometri de graniţa cu Rusia.

Autorităţile municipale au menţionat anterior lovituri ruseşti asupra Nova Sloboda în cursul nopţii.

"O dronă cu explozibili a lovit o casă în care se aflau cinci civili. Prin urmare, casa a fost distrusă şi a izbucnit un incendiu", a anunţat consiliul municipal pe Facebook.

"Resturile sunt îndepărtate şi operaţiunile de căutare continuă", a adăugat el.

Marţi dimineaţa, autorităţile regionale din Sumî au făcut referire la un "atac aerian şi de artilerie" împotriva acestei localităţi, afirmând că au fost găsite două trupuri neînsufleţite. Ele au publicat o fotografie cu o casă complet distrusă de incendiu, încă în flăcări.

Regiunea Sumî, parţial ocupată la începutul invaziei ruse în urmă cu doi ani, este vizată cu regularitate de atacurile ruseşti.

La începutul lunii februarie, trei persoane au fost ucise şi patru au fost rănite în timp ce se aflau în atelierul unei companii agricole, vizată de bombardamente.

UPDATE 20 februarie, ora 11.00: O femeie cu dublă cetăţenie, americană și rusă, a fost arestată la Ekaterinburg sub acuzația de trădare (VIDEO)

Serviciul Federal de Securitate, FSB, consideră că o femeie cu dublă cetăţenie, americană și rusă, este implicată în strângerea de fonduri pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Ea a fost reținută la Ekaterinburg; Direcția FSB a regiunii Sverdlovsk a deschis o anchetă și efectuează investigaţii într-un dosar penal pentru trădare (Articolul 275 din Codul Penal), a anunţat Serviciul de presă al FSB din Rusia, informează Rador Radio România.

''La Ekaterinburg, activitățile ilegale ale unui rezident din Los Angeles, în vârstă de 33 de ani, care are dublă cetățenie, a Rusiei și a Statelor Unite ale Americii, care a fost implicată în acordarea de asistență financiară unui stat străin şi în activități îndreptate împotriva securității țării noastre, au fost zădărnicite", a raportat Serviciul de presă al FSB. Potrivit Serviciului de presă al FSB, din februarie 2022, femeia "a strâns din proprie inițiativă fonduri în interesul unei organizații ucrainene, care au fost ulterior utilizate pentru achiziționarea de articole medicale tactice, echipamente, arme și muniții pentru Forțele Armate ale Ucrainei". În plus, în timp ce se afla în Statele Unite, inculpata a participat în mod repetat la acțiuni în sprijinul Ucrainei, a informat FSB.

 

 

 

UPDATE 20 februarie, ora 09.10: FOTO - Forțele armate rusești reiau atacurile în forță după succesul de la Avdiivka: sute de atacuri în ultimele ore / Morți și răniți de partea ucraineană

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că Rusia a atacat din nou masiv pe linia frontului.

Continuarea aici.

content-image

UPDATE 20 februarie, ora 7.30: Forțele ruse din Avdiivka ar avea nevoie de pauză operațională

Forțele ucrainene s-au retras de la Avdiivka din regiunea Donețk pe 17 februarie, pe fondul penuriei de muniții și a eforturilor intense ale Rusiei de a captura micul oraș industrial.

Analiștii ISW au remarcat că operațiunile ofensive ale Rusiei, inclusiv bombardamentele și aviația, „au încetinit dramatic” după retragere.

Detalii aici

content-image

UPDATE 20 februarie, ora 7.35: Un ministru NATO avertizează: Există riscul unui 'moment Pearl Harbor' în relaţia cu Rusia

Ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergisa avertizat luni asupra riscului ca NATO să cunoască un "moment Pearl Harbor" în relaţia cu Rusia, referindu-se la atacul surpriză al avioanelor japoneze asupra bazei americane din Hawaii în 1941, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Detalii aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri