LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia bombardează masiv Ucraina - Alarmele sună în toate regiunile țării

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-01-2025 03:00

Actualizat: 16-01-2025 00:34

Article thumbnail

Sursă foto: EPA

Rusia a lansat noaptea trecută 80 de drone asupra Ucrainei. Apărarea aeriană a doborât 58 în 11 regiuni, iar alte 21 au dispărut de pe radar. Resturile dronelor distruse au provocat daune în regiunile Sumî, Kiev, Jîtomîr, Harkov și Cerkasî. Mai multe case, blocuri, mașini și proprietăți civile au fost avariate, dar primele rapoarte nu indică răniți, au comunicat Forțele Aeriene ale Ucrainei.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 15 ianuarie, ora 22:33: Zelenski cere 250 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate pentru a susține armata ucraineană

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri aliaţilor săi occidentali să transfere Kievului 250 de miliarde de dolari din activele ruseşti îngheţate pentru a cumpăra arme care să ajute armata ucraineană să susţină războiul cu Rusia, relatează AFP.

"Cel mai puternic sprijin pentru armata ucraineană este să i se acorde 250 de miliarde. Ucraina va lua aceşti bani, din care va aloca o mare parte producţiei naţionale şi importului acelor tipuri de arme pe care Ucraina nu le deţine", a spus Zelenski la Varşovia, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, potrivit agerpres.ro.

În urma sancţiunilor impuse Moscovei pentru invazia în Ucraina, statele UE împreună cu cele din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale a Rusiei în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash. Restul activelor ruseşti îngheţate în afara UE se află în special în SUA, Japonia, Regatul Unit şi Elveţia.

content-image

UPDATE 15 ianuarie, ora 16:59: Rusia și Ucraina fac un nou schimb de prizonieri: câte 25 de persoane eliberate de fiecare parte

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.

„Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X. El a spus că mulţi dintre prizonierii de război ucraineni au răni şi boli grave şi vor primi îngrijiri medicale, scrie news.ro.

Ministerul rus al Apărării a declarat că cele două părţi au schimbat fiecare câte 25 de prizonieri, iar cei ruşi se află în prezent în Belarus şi primesc sprijin medical şi psihologic.

„Toţi militarii eliberaţi vor fi transportaţi în Federaţia Rusă pentru tratament şi reabilitare în instituţiile medicale ale Ministerului rus al Apărării”, a declarat acesta.

UPDATE 15 ianuarie, ora 9.50: Trupele ruse au ajuns foarte aproape de Pokrovsk - Producţia la singura mină de cărbune cocsificabil din ţară a fost oprită

Trupele ruse care, îşi continuă înaintarea în estul Ucrainei, au preluat controlul asupra a două aşezări din regiunea Doneţk, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării, informează Reuters, potrivit news.ro.

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 ianuarie, ora 9.27: Rusia bombardează masiv Ucraina - Alarmele sună în toate regiunile țării

Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, la primele ore ale zilei de miercuri, sirenele de raid aerian sunând în toate regiunile ţării.

Detalii aici

UPDATE 15 ianuarie, ora 03:00 Apărarea Rusiei, la pământ: Kievul revendică 'cel mai masiv' atac de la începutul războiului / Care au fost țintele

Armata ucraineană anunţă marţi „cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi dimineaţa, relatează AFP, conform news.ro.

„Forţele apărării ucrainene au efectuat cele mai masive atacuri împotriva unor ţinte militare (...), la o adâncime de 200 până la 1.100 de kilometri în Rusia”, anunţă într-un comunicat Statul Major ucrainean.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri