Armata rusă a reuşit să intre pentru prima oară în oraşul ucrainean Avdiivka, scena celor mai crâncene lupte în estul ţării, dar a fost respinsă, a informat primarul orașului. El a spus că au fost grupuri de sabotaj şi de recunoaştere ruseşti care au intrat în partea de sud a orașului, care au fost alungate de armata ucraineană.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 25 ianuarie, ora 21.35: Trei morți și zeci de răniți în atacurile ruse asupra Ucrainei din ultima zi Rusia a desfășurat atacuri împotriva nouă dintre regiunile Ucrainei în ultima zi, ucigând cel puțin trei persoane și rănind cel puțin 31, au informat oficialii locali.
Forțele aeriene au raportat mai devreme că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 11 dintre cele 14 drone kamikaze Shahed lansate de Rusia peste noapte. Aproximativ 10 dintre drone au fost doborâte în regiunea Odesa. Cu toate acestea, orașul a suferit pagube și victime ca urmare a căderii resturilor de drone. Cel puțin șase persoane au fost rănite, dintre care una a fost spitalizată, a spus guvernatorul regiunii, Oleh Kiper.
UPDATE 25 ianuarie, ora 19.35: Daria Trepova, condamnată la 27 de ani de închisoare pentru asasinarea bloggerului pro-Kremlin Maksim Fomin Justiţia rusă anunţă că a condamnat-o la 27 de ani de închisoare pe Daria Trepova, o tânără în vârstă de 26 de ani, pe care o acuză de asasinarea unui blogger naţionalist rus specializat în ofensiva rusă din Ucraina, Maksim Fomin, alias Vladlen Tatarski, relatează AFP, preluată de News.ro.
Acest asasinat, orchestrat de Ucraina, potivit Moscovei, dar pe care Kievul nu l-a confirmat vreodată, a făcut mult zgomot în Rusia, mai ales în rândul celor mai aprigi susţinători ai intervenţiei militare ruse. Daria Trepova ”a fost condamnată la o pedeapsă de 27 de ani” de închisoare ”într-o colonie penitenciară”, a anunţat într-un comunicat un Tribunal Militar de la Sankit Petersburg (nord-vest), unde a avut loc procesul.
Tânăra, care purta un pulover alb cu portocaliu, a ascultat verdictul într-o cuşcă de sticlă, potrivit unui fotograf AFP. Parchetul a cerut ca ea să fie condamnată la 28 de ani de închisoare. Blogerul rus Vladlen Tatarski, pe adevăratul său nume Maksim Fomin, a fost ucis în aprilie 2023 după ce a acceptat o statuetă-capcană într-o cafenea, la Sankt Petersburg, din mâna Dariei Trepova. Explozia a rănit alte 30 de persoane.
UPDATE 25 ianuarie, ora 17.35: Ucraina aplică principiul 'Și mâna greblă se făcu': Kievul vrea ca următoarele reguli de migrație ale UE să încurajeze întoarcerile
UPDATE 25 ianuarie, ora 16.50: Ucraina lovește puternic Rusia: Hackerii au atacat supercalculatoarele care procesează date din satelit pentru armata rusă
UPDATE 25 ianuarie, ora 16.10: Ultimă oră: Igor Girkin – fost comandant al separatiștilor în Donbas – a fost condamnat la închisoare
UPDATE 25 ianuarie, ora 10.20: Au fost găsite cutiile negre ale aparatului Il-76, căzut în regiunea Belgorod
La locul prăbușirii avionului rusesc de transport Il-76 în regiunea Belgorod au fost găsite cutiile negre. Ele se află în stare bună, a comunicat, pentru RIA - Novosti, reprezentantul serviciilor de urgență. "Au fost găsite ambele cutii negre - înregistratorul de parametri ai zborului și înregistratorul de voce", a spus interlocutorul agenției. Acesta a arătat că înregistratoarele de bord se aflau în partea din coada avionului și au fost deja predate anchetatorilor.
UPDATE 25 ianuarie, ora 9.10: Drone ruseşti au avariat un bloc de apartamente și depozite
Consiliul Local Odesa raportează că, în urma atacului rusesc de miercuri seară, în cartierul Hagibei, a fost avariat un bloc de apartamente şi au luat foc mai multe depozite. Primarul din Odesa, Hennadi Truhanov, de asemenea, a transmis că o persoană rănită a fost transportată la spital, în timp ce un alt rănit a primit asistenţă medicală la faţa locului.
UPDATE 25 ianuarie, ora 8.13: Rusia a lansat 14 drone şi cinci rachete asupra Ucrainei
Rusia a lansat 14 drone şi cinci rachete asupra Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi spre vineri, au anunţat, joi, forţele aeriene ucrainene, adăugând că sistemele de apărare antiaeriană au distrus 11 drone, relatează Reuters.
Forţele aeriene au declarat pe Telegram că Rusia a vizat în principal sudul Ucrainei.
Două persoane au fost rănite într-un atac care a vizat Odesa, a declarat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii, pe Telegram.
"În ciuda activităţii eficiente şi de succes a apărării aeriene pentru a respinge atacurile inamice, o instalaţie industrială a fost din păcate lovită în Odesa, iar infrastructura civilă şi clădirile rezidenţiale au fost avariate", a declarat el.
Reuters precizează că nu a reuşit să verifice aceste informaţii în mod independent.
UPDATE 25 ianuarie, ora 06.16: Vladimir Putin și-a trimis spionii să localizeze unitățile HIMARS și Bradley, care îi distrug armata - Video
Putin a trimis agenți de informații să localizeze sistemele HIMARS și vehiculele Bradley, care cauzează pagube armatei sale. Un spion rus, însărcinat cu transmiterea coordonatelor HIMARS, tancurilor Leopard și vehiculelor de luptă Bradley către FSB, a fost capturat, informează pravda.com.ua.
Vladimir Putin și-a trimis spionii să localizeze HIMARS și Bradley, care îi distrug armata. Ultimul atac de succes al regimentului 14 al Forțelor Armate ale Ucrainei, a distrus sau avariat cu HIMARS cel mai recent complex de recunoaștere de artilerie rusă 1K148 „Yastreb-AV”, un SAM Buk-2 și Buk-3, un obuzier autopropulsat de 152 mm „Giatsint-S” și un radar de contrabaterie.
UPDATE 25 ianuarie, ora 06.11: Zelenski nu are încă un răspuns pentru ceea ce s-a întâmplat cu avionul doborât la Belgorod. Vrea anchetă internaţională
Volodimir Zelenski nu are încă un răspuns pentru ceea ce s-a întâmplat miercuri cu avionul rusesc Il-76 doborât la Belgorod, la bordul căruia Moscova susţine că erau 65 de prizonieri de război ucraineni. Preşedintele i-a asigurat pe compatrioţi că a stat de vorbă cu toţi responsabilii relevanţi, cărora le-a cerut să afle adevărul.
În acelaşi timp, Kievul va cere, în măsura posibilului, o anchetă internaţională asupra incidentului care a intervenit în a 700-a zi de când Rusia şi-a declanşat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, scrie news.ro.
UPDATE 25 ianuarie, ora 06.08: Mâna ucrainenilor? Incendiu la o rafinărie petrolieră din oraşul rus Tuapase
Un incendiu a izbucnit miercuri la o rafinărie petrolieră mare din oraşul sudic rus Tuapase, iar echipele de urgenţă încearcă să îl localizeze, au transmis agenţiile de presă ruse, citând oficiali, informează Rador Radio România.
"Potrivit serviciilor de urgenţă din districul Tuapase, a izbucnit un incendiu în zona rafinăriei petroliere din oraş", au anunţat agenţiile de presă, citând un comunicat al serviciului regional de urgenţă, Krasnodar. "Incendiul este în curs de a fi localizat
UPDATE 25 ianuarie, ora 03.39: E oficial! România face parte din 'Coaliția avioanelor F-16' care vor lupta împotriva Rusiei
România a devenit oficial parte a "Coaliției avioanelor F-16" care se va angaja în lupta împotriva Rusiei. Autorizarea Washingtonului pentru ca aliații să furnizeze Ucrainei avioane F-16 a fost acordată în august 2023. În luna anterioară, 11 țări au format inițial această coaliție.
Coaliția este condusă de SUA, Danemarca și Olanda. Țările care formează coaliția sunt Norvegia, Regatul Unit, Grecia, Luxemburg, Canada, Polonia, Franța, România, Belgia, Portugalia și Suedia.
UPDATE 25 ianuarie, ora 02.30: GUR face primele precizări în cazul avionului rusesc doborât, în care s-ar fi aflat zeci de prizonieri ucraineni: Nu avem 'informaţii de încredere'
Serviciul de informaţii militare ucrainean (GUR) a afirmat că nu dispune de "informaţii de încredere" despre pasagerii de la bordul avionului rusesc doborât miercuri, care transporta - potrivit Moscovei - 65 de prizonieri ucraineni, confirmând totodată că un schimb de prizonieri cu Rusia era prevăzut să aibă loc în cursul zilei, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
"Un schimb de prizonieri era prevăzut să aibă loc astăzi, dar nu a mai avut loc"
Comentează