UPDATE
Pentagonul a confirmat că explozia produsă joi în apropierea aeroportului din capitala afgană Kabul s-a soldat cu un număr de victime, necunoscut deocamdată, transmit Reuters şi AFP.
''Putem confirma că explozia din apropierea porţii Abbey a aeroportului din Kabul a cauzat un număr de victime necunoscut'', a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
El nu a precizat dacă este vorba despre decese sau doar despre persoane rănite.
Citește și: Canalul rusesc de propagandă Russia Today a 'fotografiat armele' refugiaților afgani
Un demnitar american a menţionat că un soldat american a suferit răni grave din cauza exploziei, potrivit Agerpres.ro.
Pe de altă parte, un reprezentant al talibanilor a declarat că deflagraţia s-a soldat cu cel puţin 13 morţi şi a fost cauzată de un atacator sinucigaş cu bombă. El a adăugat că numeroşi talibani au fost răniţi.
Corespondentul The Times a relatat că nu există victime britanice după presupusul atac sinucigaş cu bombă comis în apropierea hotelului Baron din Kabul, nu departe de aeroport.
Citește și: VIDEO| Focuri de armă trase asupra unui avion militar italian care decola de la Kabul
Anterior, un diplomat occidental spusese că zonele din apropierea aeroportului din Kabul sunt ''incredibil de aglomerate'', în pofida avertismentelor privind un potenţial atac din partea Statului Islamic.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită în Irlanda, a subliniat că situaţia de la aeroportul din Kabul este extrem de tensionată şi a lansat un apel la prudenţă. El a precizat că ambasadorul Franţei la Kabul va părăsi teritoriul afgan.
****************************
O explozie puternică a avut loc joi, la una dintre intrările în aeroportul din Kabul. Se pare că numeroase persoane au fost rănite în urma unui atac sinucigaș. Forțele occidentale aveau informații că la aeroport urmează să se producă un atac terorist.
John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, a scris pe Twitter: „Putem confirma o explozie în afara aeroportului din Kabul. Nu este clar la acest moment dacă sunt victime. Vom oferi detalii când vom aveam posibilitatea”.
Atentatul a avut loc în timpul operațiunilor de evacuare de pe aeroportul din Afganistan.
Se pare că atacul a avut loc chiar la intrarea în aeroport, lângă un hotel folosit în special de străini.
Un oficial al Casei Albe, citat de Reuters, a declarat că preşedintele american Joe Biden a fost informat despre acest incident.
Pentagonul a anunţat anterior că eforturile de evacuare a oamenilor vor continua până pe 31 august, termenul limită agreat cu talibanii.
„Operaţiunile de evacuare în Kabul nu vor fi încheiate în 36 de ore”, a transmis Kirby, respingând afirmaţiile că SUA ar încheia mai devreme evacuarea. „Vom continua să evacuăm cât de mulţi oameni putem până la finalul misiunii”.
Canada şi câteva ţări europene au spus că şi-au încheiat evacuările sau că le vor încheia mai devreme de finalul lunii, potrivit Agerpres.ro.
Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august.
Noaptea trecută, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat estimează că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne pe teritoriul afgan după 31 august, data limită stabilită cu talibanii pentru evacuare.
Aeroportul internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară.
Mai multe state au transmis în ultimele ore alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu călătorească acolo.
Ministrul britanic al Forţelor Armate, din cadrul Ministerului Apărării, a spus joi că există informaţii potrivit cărora, în următoarele ore, cel mai probabil în Kabul, va avea loc un atac terorist „extrem de letal”.
Mii de oameni care vor să fugă de talibani s-au adunat la graniţa cu Pakistanul. Porţile de la punctul de trecere Spin Boldak sunt deschise şi unii reuşesc să treacă, scrie BBC.
Mai multe ţări europene se apropie de finalul operaţiunilor de evacuare de pe aeroportul din Kabul.
We can confirm an explosion outside Kabul airport. Casualties are unclear at this time. We will provide additional details when we can.
— John Kirby (@PentagonPresSec) August 26, 2021
Comentează