Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liviu Dragnea a discutat cu Rick Perry despre adaptarea politicilor în domeniul energiei

Liviu Dragnea ICCJ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit marţi cu Rick Perry, secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, afirmând că este nevoie de adaptarea strategiei şi politicilor naţionale pentru a răspunde și nevoilor investitorilor şi participanţilor la piaţa energiei, scrie Mediafax.

”Întrevederea preşedintelui Camerei Deputaţilor cu secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii a constituit o oportunitate de evidenţiere a potenţialul ridicat al cooperării româno-americane în domeniul energiei, în cadrul Parteneriatului Strategic. România este un furnizor de securitate energetică atât în regiune, cât şi în Europa, cu potenţial de a-şi întări acest rol, contribuind activ prin politica şi programele sale la atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul energetic”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaților.

Potrivit sursei citate, Liviu Dragnea a apreciat proiectele energetice ca un element-cheie de susţinere a cooperării economice, astfel încât aceasta să atingă nivelul de excelenţă care deja există în cooperarea România-SUA în domeniul securităţii.

”Este necesară adaptarea strategiei şi politicilor naţionale pentru a răspunde atât cerinţelor de securitate, cât şi celor de mediu, precum şi nevoilor investitorilor şi participanţilor la piaţa energiei. Energia este un element fundamental pentru dezvoltarea economică a regiunii Mării Negre şi, implicit, a regiunii Europei de Sud-Est, iar România joacă un rol extrem de important în această ecuaţie”, a declarat Liviu Dragnea.

Citește și: FA-BU-LOS Petre Daea a făcut spectacol la TVR: 'Daea nu omoară niciun porc, Daea crește porci. Daea nu face rău țăranului. Porcul este Mega Image-ul țăranului'

Discuţiile au vizat, de asemenea, cooperarea între entităţile de cercetare din România şi laboratoarele naţionale din SUA (din cadrul Departamentului pentru Energie) pentru dezvoltarea noilor tehnologii de gestionare a energiei, de depozitare, de folosire a energiei nucleare în domeniul civil, fiind menţionată platforma laser de mare putere din apropierea Bucureştiului, cu cea mai avansată tehnologie din domeniu la nivel mondial.

Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Rick Perry, desfăşoară o vizită în România în contextul participării la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări.

La întrevedere au participat, de partea română, domnul Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Octavian Petric, vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor.

Recent președintele PSD a revenit și a declarat că nu va fi schimbat fondul legii offshore, respectiv taxele care trebuie plătite statului român și cota de 50% din gazele extrase din Marea Neagră, "chiar dacă Iohannis își dorește altceva".

"Legea offshore. Dacă o modificăm, nu avem ce să modificăm prin ordonanță pentru că ea nu a fost promulgată. Nefiind promulgată nu avem ce să modificăm. Da, eu am spus, reglăm anexele printr-o ordonanță de urgență. Dar ce vreau să spun, chiar dacă Iohannis își dorește altceva, fondul legii nu se va schimba. Adică taxele pe care trebuie să le plătească statului român și cota de 50% din gazele extrase din Marea Neagră, astea nu se vor schimba. Ca să nu existe niciun fel de dubiu și niciun fel de speranță", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Citește și: RBL trage un semnal de alarmă asupra unei facturi iminente pentru România, apărută din cauza rectificării bugetare

La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis a retrimis, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Șeful statului a susținut că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru și o echitate în ceea ce privește beneficiile atât pentru statul român, cât și pentru investitori. Iohannis a criticat lipsa de predictibilitate și stabilitate a Legii offshore, în forma trimisă spre promulgare.

În forma trimisă spre promulgare, articolul 19 (7) arată astfel: „Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca redevențe și impozit asupra veniturilor suplimentare se fac venit la Fondul special de finanțare a contractelor de parteneriat public – privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public privat”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.