Liderul PSD Liviu Dragnea a povestit pentru Libertatea cum trăia emoțiile primei zile de școală. “Nu puteam să vorbesc, nu puteam să mănânc, eram absolut blocat”, ne-a mărturisit președintele Camerei Deputaților, adăugând că aceste emoții l-au însoțit și când își ducea copiii la școală. Dragnea are un mesaj și pentru elevii care încep luni un nou an școlar: să ia în serios învățătura, pentru că “dacă ai carte, ai parte”.
Președintele PSD își amintește cum își petrecea prima zi de școală, în copilărie.
“Nu are rost să mă feresc și nici nu vreau să transmit mesaje din acestea în care nu cred. Eu, de fiecare dată când începeam școala, aveam emoții de nu puteam să vorbesc. Eu, în dimineața aceea, nu puteam să mănânc, toată ziua nu puteam să mănânc și eram absolut blocat. Și acum, când începe școala, am aceleași emoții; și când îmi duceam copiii la școală eram mai emoționat decât ei”, a spus Dragnea.
Ambasadorul Hans Klemm atrage atenția: 'Piața de capital are, încă, un potențial neexploatat'
Liderul PSD a povestit că a fost invitat, când era în Guvern, la deschiderea anului școlar la Liceul Unirea, acolo unde și-a petrecut întreaga adolescență.
“Le-am mărturisit tuturor copiilor de acolo: Nu o să vă zic cum ni se spunea nouă ”Ce mare bucurie că începe școala!”. Și i-am întrebat: Sunteți bucuroși? Și mi-au răspuns că nu sunt”, a rememorat Liviu Dragnea.
Președintele Partidului Social Democrat are și un mesaj pentru elevii care încep școala luni.
“Le transmit copiilor să ia în serios școala. Tot timpul când au vacanță, să se bucure de această vacanță, pentru că își încarcă bateriile. Noi o să facem tot ce putem pentru ei, pentru a avea condițiile tot mai bune în școli, să aibă și manuale la timp și să dăm salarii bune profesorilor, pentru a avea deschidere și să fie mult mai liniștiți atunci când îi învață carte. Și aș vrea să înțeleagă că dacă ai carte, ai parte și este bine să fie pregătiți, pentru că viața e dură. După ce termină școala generală, liceul, facultatea, viața este mai dură și atunci când se lovesc de ea să fie bine pregătiți. Dar în continuare să se bucure de viață”, le-a transmis Dragnea elevilor.
Comentează