Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Londra lansează primul post de televiziune dedicat drepturilor omului

televizor televiziune

Primul post de televiziune dedicat drepturilor omului a fost lansat marţi la Londra şi promite să difuzeze materiale despre subiecte mai puţin cunoscute, ignorate de principalele canale media, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

International Observatory of Human Rights (IOHR) susţine că va aduce, prin intermediul canalului său online, probleme din domeniul drepturilor omului în atenţia unei audienţei din 20 de ţări europene, America de Sud şi Orientul Mijlociu. 

"Sunt atât de mulţi oameni în lume care nu pot vorbi despre problemele lor şi se pare că lucrurile stau din ce în ce mai rău", a declarat directoarea IOHR, Valerie Peay, pentru Thomson Reuters Foundation, la dineul oficial de lansare găzduit de Frontline Club din Londra, un loc obişnuit de întâlnire pentru cei din industria media. 

"Sunt multe canale de nişă pe piaţă, dar până acum niciunul dedicat drepturilor omului. Vrem să aduce această problematică în casele oamenilor". 

Temele abordate vor fi problemele refugiaţilor, libertatea presei, jurnaliştii încarceraţi, extremismul, drepturile femeilor, problemele comunităţii LGBT şi situaţia persoanelor apatride.

Citește și: Directorul Realitatea TV tună și fulgeră după decizia CNA: 'Instigă la cenzură. Nu înțelegem de ce s-a ajuns în asemenea hal'

"Trăim într-o lume cu fluxuri de ştiri non-stop, dar deseori poveştile se pierd, iar drepturile omului sunt marginalizate", a subliniat Peay. 

"Acest demers vizează umplerea unui gol astfel încât oamenii să interacţioneze activ cu problematica drepturilor omului şi să aducă o schimbare", a adăugat ea. 

În grila postului vor figura emisiuni dedicate împlinirii a 30 de ani de la represiunea protestelor pro-democraţie din Piaţa Tiananmen (China), efectelor pozitive sau negative ale tehnologiei asupra femeilor sau implicaţiilor Brexit-ului din punctul de vedere al drepturilor omului. 

Obiectivul postului este de a oferi ''voce celor fără glas'' şi de a ''transforma drepturile omului într-o temă atractivă'', în contexul lumii contemporane în care durata de concentrarea a atenţiei este din ce în ce mai mică şi predomină mesajele scurte, a explicat Yalda Hakim, prezentator şi jurnalist BBC, în cadrul evenimentului de lansare. 

Transmisiunile postului pot fi urmărite pe platforma interactivă netgem.tv şi, în curând, pe o aplicaţie pentru telefoanele mobile. 

Emisiunile sunt în engleză, dar IOHR speră ca, la un moment dat, să transmită şi în persană, turcă, rabă şi rusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.