Loturile olimpice de gimnastică vor relua pregătirea la Izvorani, imediat ce măsurile o vor permite, anunţă oficial FRG

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-05-2020

Actualizat: 14-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Radio DEEA

Gimnaştii din loturile olimpice vor relua pregătirea, la Complexul Olimpic Izvorani, ”imediat ce măsurile o vor permite”, a transmis, joi, forul naţional de profil. Sportivii şi antrenorii vor fi testaţi pentru Covid-19 înaintea intrării în cantonament, potrivit news.ro.

”Uşor-uşor, înapoi la treabă! Imediat ce măsurile o vor permite, Federaţia Română de Gimnastică a agreat împreună cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român modul în baza căruia activitatea loturilor olimpice şi naţionale de gimnastică artistică ale României îşi vor relua programul de pregătire, în condiţii sigure şi controlate, minimalizând orice risc de infectare cu noul Covid-19”, a anunţat FRG.

Citește și: Epidemia cu Covid-19 îi TAIE lui Dragnea BENEFICIUL plimbării la instanță - Se vede cu judecătorii ICCJ prin videoconferință din închisoare

Astfel, baza sportivă din cadrul Complexului Olimpic de la Izvorani a fost aleasă pentru a găzdui pregătirea celor două loturi, feminin şi masculin.

Baza dispune de condiţii optime de pregătire fizică şi tehnico-tactică, completate de partea de cazare şi masă. Sportivii, antrenorii şi ceilalţi membrii ai staff-ului vor fi testaţi pentru Covid-19 înainte de intrarea în cantonament pentru a elimina orice suspiciune.

Componenţa loturilor care vor activa la Izvorani este următoarea:

Lot olimpic masculin: Marian Drăgulescu , antrenor Ştefan Gal

Citește și: DNA Raport al Corpului de control l-a făcut pe directorul Romgaz să denunţe achiziţia terenului de la afaceristul local - Nu s-a negociat în interesul Romgaz

Lot olimpic feminin: Maria Holbură, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, cu antrenorii Liliana Cosma şi Nicolae Forminte

Lot naţional feminin: Olivia Cîmpean, Antonia Duţă, Daniela Trică, cu antrenorul Florin Cotuţiu.

Staful tehnic va fi completat cu Jenica Mihu (asistent medical), Răzvan Spirescu (maseur) şi Silvia Gradea (coregraf).

Totodată, imediat ce îşi va finaliza recuperarea şi va fi apt de antrenamente, gimnastul Andrei Muntean este aşteptat să se alăture lotului masculin, la Izvorani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri