Lovitură cruntă pentru frații Micula: Sunt obligați să dea 400 de milioane de euro statului român după ce au pierdut procesul la Tribunalul UE

Autor: Alice Draghici

Publicat: 09-10-2024

Actualizat: 09-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: adevarul.ro

După ce statul le-a plătit în 2019 toți banii ceruți de frații Micula, Tribunalul UE decide, la rejudecarea dosarului, că România trebuie să recupereze toate sumele.

În ianuarie 2022, CJUE a trimis spre rejudecare Tribunalului UE dosarul în care frații Micula au cerut şi primit de la statul român despăgubiri de 400 de milioane de euro pentru presupuse prejudicii aduse companiei lor European Food and Drinks Group.

La data de 2 octombrie 2024, Tribunalul UE a decis că statul român trebuie să recupereze de la frații Micula toate sumele acordate, argumentând că ajutorul de stat a fost catalogat drept ilegal sau incompatibil cu dreptul Uniunii.

Șirul proceselor internaționale în care sunt implicați frații Micula pare fără sfârșit

În decizie, Tribunalul UE decide că România trebuie să recupereze toate sumele de la frații Micula.

„Desființarea unui ajutor ilegal pe calea recuperării este consecința logică a constatării nelegalității acestuia și urmărește restabilirea situației anterioare.

Acest obiectiv este atins de îndată ce ajutoarele în cauză, majorate, dacă este cazul, cu dobânzi de întârziere, au fost restituite de beneficiarul lor sau, cu alte cuvinte, de întreprinderile care au beneficiat efectiv de acestea (...). Prin această restituire, beneficiarul pierde astfel avantajul de care beneficiase pe piață în raport cu concurenții săi, iar situația anterioară plății ajutorului este restabilită (...), a decis Tribunalul UE, notează adevarul.ro.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri