DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lovitură de teatru în PNL. Adversarii cu care Orban vrea să facă echipă după Congres

ludovic orban

În PNL, susținătorii lui Ludovic  Orban la șefia partidului par  atât de siguri de  deznodământul  Congresului din 17 iunie  încât își permit  să împartă locuri  și la adversari în viitoarea  conducere de  partid. Pe principiul că și cealaltă grupare  trebuie  să fie  reprezentată în  structurile  centrale  de  conducere,  Orban și  ai săi  vor  să recupereze, după Congres, câțiva  oameni din tabăra lui Cristian Bușoi, prin susținerea lor pentru un post în viitorul Birou de conducere, susțin  surse liberale.

După alegerile  interne  din 17 iunie, PNL va avea patru paliere de conducere: Convenția Națională, redenumită Congres — forul suprem, Consiliul Național — organismul de dezbatere politică și de decizii, care se reunește ori de câte ori este nevoie, Biroul Politic Național — for în care se iau toate deciziile majore și din care fac parte aleșii la congres, liderii județeni, foștii președinți ai PNL, liderii grupurilor parlamentare și ai organizațiilor speciale și Biroul Executiv — pentru problemele curente.

Biroul Executiv va fi format din președinte, un secretar general, patru prim-vicepreședinți pe domenii, aleși uninominal de CNC, opt vicepreședinți pe domenii, care vor coordona comisiile de specialitate, aleși direct în CNC, opt președinți regionali, aleși de delegați doar din regiunea respectivă,  plus încă 16 membri aleși de CNC care pot fi președinți de filiale sau alți membri de partid.

Potrivit art.77, din noul statut al partidului carea va  fi adoptat la Convenția Națională din 17 iunie, moţiunile  de candidatură care nu au obţinut majoritatea voturilor, dar au obţinut cel puţin 10% din voturile valabil exprimate la primul tur de scrutin,  permit liderului și un numar proporţional de susţinători dintre membrii grupului de promovare, dar nu mai puţin de 5, desemnaţi de către liderul moţiunii,  să devină membri ai Consiliului Național al partidului.

Se pare că  Ludovic Orban  ar prefera ca  vocea   adversarilor săi să se facă  auzită inclusiv în  viitorul  Birou Executiv. Conform  surselor citate, în cadrul  unei întâlniri cu propriul staff de campanie și cu  diverși  lideri de filiale s-a propus și s-a convenit ca  unii dintre partizanii lui Bușoi să fie  recuperați după Congres.

"Dan Motreanu și Marian Petrache  ar putea   fi  susținuți de  noi  la Consiliul Național carea va avea   loc  după alegerile de la Congres pentru a deveni membri în  Birou. Dar nu pentru funcțiile pe care  acum le  vor ei. Considerăm că sunt  prea valoroși și că experiența lor este  necesară - primul  pentru imaginea bună în  rândurile  partidului și experiența sa politică, al doilea pentru calitatea sa de șef  de CJ și fost lider de filială cu influență în partid", ne-au expicat sursele citate, arătând  că  cei doi colegi ar putea deveni membri de drept în  viitorul Birou Executiv prin votul  colegilor din CN.

De altfel,  Ludovic Orban nu face  decât să  urmeze un model folosit  în 2010 și de  fostul lider liberal, Crin Antonescu, după momentul preluării șefiei PNL din mâinile lui Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unor alegeri interne în care chiar  Orban i-a fost adversar.

La acea vreme, Antonescu   susținea  că Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Motreanu şi Adriana Săftoiu nu rămân "în drum", menţionând că primul este vicepreşedinte la Cameră, al doilea este lider de grup, iar ultimii doi deputaţi valoroşi.

Curtarea în prezent  al lui Dan Motreanu, unul dintre  susținătorii de bază a candidaturii lui Cristian Bușoi la șefia PNL, nu  constituie  o  surpriză din partea lui Orban.  Și în martie 2010, Orban  i-a propus acestuia să facă parte din echipa sa, argumentul fiind candidatura împotriva lui Crin Antonescu, însă a fost refuzat.

În schimb, decizia de a-l coopta pe Marian Petrache în  viitoarea   echipă de conducere, chiar  și ca simplu membru în Biroul Executiv,  este cel puțin ciudată. La începutul  acestui an,  atât Petrache , cât și  fostul co-președinte PNL, Vasile Blaga, erau acuzați de către Orban  că sunt "sforarii care au prăbuşit partidul" și care continuă să organizeze întâlniri secrete diferite "pentru a  rămâne  tot ei la butoane și a împărţi partidul pe căprării",  în condițiile în care partidul avea nevoie de analiza rezultatului din 11 decembrie şi de alegeri interne.

"Este total neproductiv. Singurul mod de a face bine partidului este de a convoca organismele statutare, să se faca analiza rezultatului alegerilor, să se ia măsurile care se impun şi să fie declanşate alegerile interne. Totul se face într-o buimaceală generală, parcă aşteaptă conducerea ca membrilor să le treacă nemulţumirea şi sa se menţină status quo-ul ", afirma atunci  Ludovic  Orban.

Mai mult, relația dintre Petrache și Orban nu a fost mai niciodată  călduroasă.  În decembrie 2014,  Petrache, la acea vreme secretarul general al PNL, amenința cu demisia din funcție în cazul în care Ludovic Orban  ar  fi fost ales  co-președinte al aprtidului   de  către  Biroul Permanent Național.

„Am avut o discutie cu Ludovic Orban acum 10 zile cred si i-am spus clar ca nu am nimic cu el, dar nu pot lucra cu el. Suntem incompatibili si nu avem aceeasi viziune pentru ceea ce trebuie sa se intample„, spunea atunci Petrache, pentru stiripesurse.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.