Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură de teatru: Parlamentul European condamnă protocoalele din justiţie

parlamentul european

Parlamentul European a adoptat, marţi, proiectul de rezoluţie prin care exprimă preocupare privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România. Faţă de textul anunţat iniţial, plenul PE a adoptat şi câteva amendamente. Unul dintre aceste amendamente se referă la comandarea protocoalelor SRI în justiţie.

Amendamentul 12 a fost propus de Josef Weidenholzer, din partea grupului S&D. Acesta a dorit modificarea punctului 4 al rezoluţiei.

Varianta din rezoluţie: "4. Invită autoritățile române să instituie garanţii pentru a asigura o bază transparentă şi legală pentru orice cooperare instituţională și să evite orice ingerință care ar putea afecta sistemul de control și echilibru; îndeamnă la întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații;"

Varianta propusă "Pune la îndoială legitimitatea protocoalelor de cooperare semnate între Serviciul Român de Informații și instituțiile judiciare; solicită autorităților române să instituie măsuri de protecție pentru a asigura o bază transparentă și legală pentru orice cooperare instituțională și pentru a evita orice ingerință care să eludeze sistemul de verificare și echilibrare; solicită consolidarea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații; îndeamnă autoritățile române, inclusiv președintele României, să ia poziție publică în denunțarea acestor protocoale;"

Amendamentul a fost împărţit în trei părţi, fiind adoptată partea din mijloc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.