Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LOVITURĂ la Academia SRI: Oamenii lui Oprea renunţă la titlul de doctor

SRI

Nouă persoane care au obţinut doctoratul la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) a SRI, dintre care opt l-au avut pe Gabriel Oprea drept conducător de doctorat, au făcut cerere de renunţare benevolă la titlul de doctor. Potrivit unui comunicat al Academiei SRI, cererile de renunţare au fost depuse în perioada 3-7 martie.

Consiliul Ştiinţific al Academiei SRI a "luat notă" de suspiciunile de plagiat şi a demarat o analiză. Pe parcursul analizei, nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3-7 martie şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale, informează Academia SRI.

"Prin raportare la activitatea Şcolii doctorale, rezultatele preliminare ale evaluării tezelor de doctorat relevă respectarea cerinţelor de formă şi conţinut specifice perioadelor în care au fost realizate, cu menţiunea că pentru unele dintre acestea, finalizate preponderent în perioada 2010-2011, au fost identificate unele erori sau abateri de la standardele academice şi politicile de calitate din prezent. Autorii acestora au fost informaţi pentru a formula puncte de vedere şi pentru a corecta lucrările elaborate, în condiţiile legii, urmând a fi informată şi Comisia de etică a Academiei pentru a dispune măsuri, după caz, în acord cu metodologiile în vigoare", se mai arată în comunicatul citat.

Vezi şi: DOLIU în lumea medicală: Un cunoscut medic a murit la doar 59 de ani

Lista celor nouă doctori care au renunţat la titlu (potrivit pressone.ro):

- Bogdan Licu - membru al CSM la data susținerii tezei, în 2011. În prezent, Licu este procuror general adjunct al României. În 31 august 2015, Bogdan Licu a fost acuzat că şi-a plagiat cea mai mare parte a lucrării de doctorat.

- Neculai Onțanu - primarul Sectorului 2 la data susținerii tezei, în 2010, a fost secretar general al UNPR și este bun prieten cu Gabriel Oprea. Onţanu se află în acest moment în arest preventiv. Informaţiile despre plagierea tezei de doctorat a lui Neculai Onţanu au fost făcute publice la data de 11 august 2015.

- Loredana Radu - nepoată a lui Gabriel Oprea şi avocată la data susţinerii tezei, l-a apărat, printre alții, pe fostul premier Victor Ponta în dosarul Rovinari-Turceni. Acuzaţii consistente despre plagierea tezei de doctorat a Loredanei Radu au apărut public la data de 26 august 2015.

- Adela Popescu (Neagu) – a fost secretara lui Gabriel Oprea la Ministerul Apărării Naționale și la Ministerul de Interne. Aceasta a fost decorată de două ori de președintele Traian Băsescu și o dată de președintele Klaus Iohannis. A deţinut şi funcţia de secretar general al UNPR. Dovezile referitoare la plagierea tezei de doctorat a Adelei Popescu (Neagu) au apărut în data de 2 septembrie 2015.

- Mihai Stănișoară - deputat la data susținerii tezei, în 2011, a fost anterior președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților. Informaţiile despre plagierea tezei de doctorat a lui Stănişoară au fost prezentate public în data de 7 septembrie 2015.

- Radu Stroe - deputat PNL la data susținerii tezei, în 2013, a devenit ulterior ministru de Interne în guvernul USL și membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

- Daniel Andrei Moldoveanu – era șeful Comunității Naționale de Informații din subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării la data susținerii tezei, în 2013.

- Romeo Raicu - vicepreședinte PDL la data data susținerii tezei, în 2011, a fost deputat și președinte al Comisiei parlamentare de control al SIE.

- Mihai Tudose – deputat PSD la data susţinerii tezei de doctorat şi preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică, reformă şi privatizare din Parlament. Dovezi despre plagierea tezei de doctorat a lui Tudose au apărut public la data de 18 august 2015.

Vezi şi: SURSE Șeful Cancelariei lui Dacian Cioloș e implicat în jocuri politice

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.