DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lovitură pentru Hollande din propriul partid, înainte de alegeri

FRANCE-GOVERNMENT-HOLLANDE

Cu opt luni înainte de alegerile prezidenţiale în Franţa, trei foşti miniştri ai lui Francois Hollande şi-au anunţat săptămâna trecută intenţia de a candida pentru preşedinţie, între care fostul titular al Ministerului Economiei Arnaud Montebourg duminică, informează AFP, citează agerpres.ro


Anunţându-şi candidatura în faţa simpatizanţilor săi la Frangy-en-Bresse, Arnaud Montebourg a subliniat că îi este 'imposibil' să-l susţină pe Francois Hollande, devenit foarte nepopular după patru ani de mandat.

EMOȚII mari pentru Bogdan Olteanu


'Bilanţul acestui mandat nu este de apărat', a asigurat fostul ministru socialist de 53 de ani, devenit 'antreprenor' după demiterea sa din guvern în urmă cu doi ani. Montebourg, apărător al unei linii economice protecţioniste şi susţinător al unei reforme profunde a Uniunii Europene, l-a invitat pe Francois Hollande 'să se gândească bine' la decizia sa de a candida din nou sau nu, 'ţinând seama de interesul superior al ţării'. 

Hollande nu şi-a anunţat încă decizia, dar alegeri primare socialiste sunt prevăzute să aibă loc între 22-29 ianuarie 2017, pentru a-i lăsa timp să găsească o legitimitate corectă chiar înainte de alegerile din primăvară.

Reuniune la nivel înalt, pe Mediterană, pentru relansarea UE


Arnaud Montebourg a fost precedat marţi de fostul său coleg de guvern Benoit Hamon (49 de ani), fost ministru al educaţiei, care a părăsit guvernul în acelaşi timp cu el. 

Cei doi politicieni reprezintă aripa stângă a Partidului socialist, dar în timp ce Hamon este candidat la alegerile primare socialiste, Montebourg nu a exclus posibilitatea de a candida ca independent. 

Sâmbătă a fost rândul fostei ministru ecologist Cecile Duflot (41 de ani) să anunţe că vrea să se prezinte la alegerile primare ale partidului său Europe Ecologie - Verzii.

Cod GALBEN de ploi: Care sunt zonele vizate


Într-o scrisoare publicată pe site-ul cotidianului de stânga Liberation, fosta ministru al locuinţelor recunoaşte că 'spaţiul este îngust' pentru ecologişti într-o competiţie care îi va aduce faţă în faţă pe candidatul socialist, cel al partidului de dreapta Republicanii şi cel al extremei drepte, Marine Le Pen. Dar acest spaţiu 'există', a asigurat ea. 

Cecile Duflot părăsise guvernul cu scandal în 2014, exprimându-şi deschis dezacordul cu linia premierului Manuel Valls. Partidul său obţinuse 2,3% din voturi la alegerile prezidenţiale din 2012. 

La dreapta, candidează vreo 10 personalităţi înaintea alegerilor primare ale Republicanilor, stabilite pentru sfârşitul lunii noiembrie. Fostul premier şi primar al oraşului Bordeaux, Alain Juppe, este unul dintre favoriţi. Ex-preşedintele Nicolas Sarkozy ar urma să-şi oficializeze candidatura în zilele următoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.