Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LOVITURĂ pentru Klaus Iohannis chiar de la Sibiu: Se cere să i se retragă premiul Charlemagne

presidency.ro
Klaus Iohannis Charlemagne

Organizaţia ALDE Sibiu cere ca preşedintelui Klaus Iohannis să i se retragă premiul Charlemagne, "pentru încălcarea principiului de bază al promovării valorilor de unitate ale Uniunii Europene" în privinţa discursului referitor la ţinutul secuiesc şi legăturile presupuse ale opoziţiei parlamentare cu Guvernul de la Budapesta, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES.

"Discursul lui Iohannis nu a şocat doar clasa politică şi publicul românesc, aşa cum am spus-o anterior, a ajuns şi la urechile liderilor europeni. Celebrul cotidian german Der Spiegel a publicat un amplu material ieri în care îl critică pe preşedintele Iohannis pentru acest derapaj anti-european, mai ales că în decembrie primise premiul Charlemagne (Carol cel Mare) pentru anul 2020. Acest premiu se acordă pentru servicii speciale în unificarea europeană, iar în motivaţia acordării lui Iohannis s-a spus că acesta 'promovează cooperarea între ţările membre'. Dar germanii de la Der Spiegel, ca şi mulţi alţi lideri europeni, abia zilele acestea au descoperit adevărata faţă a preşedintelui Iohannis. Dincolo de zâmbetul specific, preşedintele Iohannis ascunde un discurs ANTI: anti-opoziţie, anti-Ungaria, anti-secui, anti-oricine îl critică. Derapajul său de acum a fost aspru sancţionat de jurnaliştii germani. Dar trebuie să fie, aşa cum am mai spus, un motiv de reală îngrijorare pentru noi românii", se afirmă în comunicatul ALDE Sibiu.

Citește și: Reacția magistraților după decizia CEDO în cazul Kövesi: ‘Este inadmisibil. Toți factorii responsabili să-și asume consecințele’

Preşedintele ALDE Sibiu, Ovidiu Tocaciu, a adăugat că solicită public retragerea distincţiei premiul Charlemagne oferită pe anul 2020 preşedintelui Iohannis "pentru încălcarea principiului de bază al promovării valorilor de unitate ale Uniunii Europene".

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind autonomia ţinutului secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.

Citește și: Prima reacție a Laurei Codruța Kövesi după victoria de la CEDO

"Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă ţinutului secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?", a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Iohannis a declarat, luni, că nu are niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară, ci cu politicienii, în special cei din PSD, deoarece promovează legislaţie pentru autonomia ţinutului secuiesc.

Citește și: Ludovic Orban, ieșire după decizia CEDO în favoarea lui Kövesi: ‘Au prejudiciat grav imaginea României’

"Nu pot să nu menţionez o temă pe care am adus-o în discuţie săptămâna trecută şi care a preocupat pe foarte mulţi - este chestiunea din Parlament care ţine de autonomia teritoriului care este denumit în Transilvania ţinutul secuiesc. Am făcut atunci nişte afirmaţii şi sper să fi fost bine înţeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară, îi cunosc pe mulţi, am avut mulţi colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care îşi văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislaţie care priveşte autonomia ţinutului secuiesc", a spus Iohannis.

Citește și: Valer Dorneanu, reacție surpriză despre decizia CEDO: ‘N-am fost noi atacați de doamna Kövesi, nu noi am figurat parte acolo’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.