DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lovitură pentru NATO și UE: Scenariu negru în Estonia

NATO și UE ar primi o lovitură puternică în Estonia, unde se configurează un scenariu negru. Estonia organizează duminică alegeri legislative care ar putea fi câştigate de un partid prorus, după o campanie care a fost dominată de probleme socio-economice şi de securitate naţională, pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

Potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de institutul independent Turu-uuringute AS, Partidul de Centru (prorus) are un avans de cinci puncte procentuale faţă de Partidul Reformist al premierului Taavi Roivas. Un alt sondaj publicat în urmă cu o săptămână de institutul TNS Emor credita Partidul Reformist cu un avans de un punct faţă de Partidul de Centru.

Partidul Reformist se află la guvernare din 1999, dar sprijinul său a scăzut cu aproximativ 5-6 puncte procentuale de la ultimele alegeri din 2011, în mare parte din cauza formării a două partide populiste, care ar putea obţine suficiente voturi pentru a intra în Parlament.

În prezent, Partidul Reformist conduce o coaliţie cu social-democraţii, având împreună 52 de mandate din totalul de 101 ale Parlamentului.

Partidul de Centru este creditat în sondaje cu cele mai multe voturi, dar ar putea avea dificultăţi la formarea unei coaliţii. Cele trei partide mari - Partidul Reformist, social-democraţii şi Uniunea Pro Patria şi Res Publica (IRL, dreapta conservatoare) - au anunţat că nu vor participa la un Guvern condus de liderul de centru Edgar Savisaar, primarul capitalei Tallinn.

Sondajele de opinie arată de asemenea că două formaţiuni populiste noi - Partidul Poporului Conservator din Estonia (EKRE) şi Partidul Liber Eston - ar putea atinge pragul de 5% necesar pentru a intra în Parlament, notează mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.